Războiul pensiilor rupe Franța în două

Manifestațiile, care durează de câteva zile, au culminat pe 11 februarie, în capitală, unde se pare că au participat 500.000 de persoane. Reproșurile adresate șefului statului în timpul acestor proteste au fost jignitoare și total disprețuitoare față de propunerile de reformă ale guvernului.

Amintind de „Revoluția Vestelor Galbene”, din 2018, îndreptată inițial împotriva unei creșteri a prețului la carburanți, actualele proteste s-au transformat rapid în revendicări de creștere a salariului minim net la nivel național, care este în prezent de aproximativ 1.700 de euro pe lună.

Propunerea recentă, care a atras furia demonstranților, exprimă intenția președintelui Macron de a crește vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. Inițiativa se dorește a fi un răspuns la situația dezastruoasă a sistemului francez de pensii.

În Franța, pensionarii ar putea primi 50% din venitul lor, în limita unui maxim de 41.136 de euro pe an. Sistemul de stat este finanțat de „contribuțiile de securitate socială”, un impozit pe salarii care împovărează întreprinderile franceze.

O parte dintre francezi argumentează că reforma propusă de Macron constituie o încercare justificată de a limita costurile tot mai mari ale sistemului de pensii, care altfel ar deveni nesustenabil.

Faptul că sistemul de pensii nu poate fi susținut din punct de vedere economic este o consecință inevitabilă a schimbărilor demografice din Franța.

În 1910, când a intrat în vigoare prima lege a pensiilor, speranța de viață era de 51,3 ani, în timp ce acum este de 82,4 ani. De asemenea, populația a crescut exponențial de atunci și se ridică acum la aproximativ 65 de milioane de locuitori, față de aproximativ 39 de milioane, în 1910.

Situația actuală exprimă noua realitate și anume aceea că generația tânără, care reprezintă un procent mult mai mic din populație, trebuie să susțină un număr tot mai mare de persoane în vârstă. Din punct de vedere economic, consideră specialiștii și autoritățile de la Paris, actuala vârstă de pensionare este nesustenabilă.

Oamenii se agață de privilegii

Protestele din Franța relevă faptul că, odată ce un privilegiu a fost acordat cetățenilor, eliminarea sa este extrem de dificilă, iar încercarea implementării unei reforme de către autoritățile centrale devine aproape imposibilă. 

De altfel, în democrațiile occidentale, se pare că oamenii și-au pierdut capacitatea de a face distincția între un „privilegiu” și un „drept”, remarca recent Gabriel Moens, profesor emerit de drept la Universitatea din Queensland. 

Un „drept” există independent de orice considerent social, cu excepția cazului când intră în conflict cu dreptul altora, spre deosebire de un „privilegiu”, care este doar un beneficiu temporar acordat oamenilor, iar legislativul îl poate abroga, a mai precizat el. 

Un exemplu al incapacității oamenilor de a face distincția între cei doi termeni a putut fi văzut odată cu blocarea autostrăzilor din Franța, în 2015. Obișnuiți cu „privilegiul” de a primi prețuri mari pentru produsele lor agricole, fermierii francezi, au blocat drumurile din Germania și Spania pentru a opri importul de carne, legume și produse lactate străine, protestând astfel față de scăderea prețurilor la propriile produse, din cauza importurilor ieftine.

La rândul ei, Angelique Chrisafis, corespondenta publicației „The Guardian” la Paris, a descris protestele din vara anului 2015 drept „o vară a nemulțumirilor agricole”.

„Salariații francezi de astăzi sunt atât de puternic atașați de sistemul lor de pensii, încât reacționează visceral ori de câte ori acesta este pus sub semnul întrebării. Mulți comentatori îi acuză că sunt incapabili de reforme, dispuși să facă orice pentru a-și păstra privilegiile de pensionare.”, remarcă și Elise Feller, doctor în istorie și cercetător asociat, referindu-se, la rândul ei, la „momentul” 2015. 

Protestele actuale par să confirme validitatea opiniei Elisei Feller. Într-adevăr, posturile de televiziune franceze au difuzat numeroase interviuri cu protestatari furioși, care întrebau plini de revoltă: „De ce ar trebui să lucrez după 62 de ani?”.

De asemenea, mulți tineri s-au alăturat protestelor în numele „solidarității”, chiar dacă ei poartă în mod disproporționat povara finanțării sistemului de pensii din Franța.

Francezii petrec cel mai mare număr de ani la pensie dintre toţi cetăţenii ţărilor din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), un beneficiu la care, conform sondajelor de opinie, majoritatea oamenilor nu vrea să renunţe.

De cealaltă parte, preşedintele Macron susţine că reforma este „vitală” pentru a asigura fezabilitatea sistemului de pensii.

Într-un comunicat transmis înaintea manifestaţiilor de sâmbătă, toate marile sindicate au cerut guvernului să retragă proiectul de lege.

Ele au atras atenţia că vor bloca Franţa începând cu 7 martie, dacă nu le sunt îndeplinite cererile. O nouă grevă este deja programată pentru 16 februarie.

Protestele au loc după prima săptămână de dezbatere a legii pensiilor în parlament.

„Dependența de stat” și „armata de pensionari”

 „Protestele dezvăluie, de asemenea, o altă evoluție a societății, care este, în cele din urmă, mult mai periculoasă. Așteptarea ca oamenii să poată beneficia de generozitatea guvernului a facilitat un climat de dependență și a diminuat voința oamenilor de a contribui la bunăstarea economică a propriei națiuni.”, consideră același Gabriel Moens, într-un material apărut pe site-ul publicației „The Epoch Times”

„În afara faptului că o activitate importantă le oferă oamenilor un scop și le îndeplinește aspirația de a-și realiza potențialul, munca ar putea, de asemenea, să prelungească speranța de viață și un trai sănătos.

Într-adevăr, plictiseala și singurătatea sunt adesea consecințe neintenționate ale pensionării, care pot duce la moarte prematură și sărăcie.”, mai spune profesorul emerit.

„Întrucât oamenii doresc în continuare să își atingă obiectivele vieții, dependența de ajutoarele sociale ar putea crea o armată de pensionari nemulțumiți și dependenți de sprijinul guvernamental.

Este un sistem de asistență socială care înalță statul atotputernic în detrimentul oamenilor, care se vor agăța bucuroși de orice beneficiu care le iese în cale, în loc să își ia destinul vieții în propriile mâini. O astfel de mentalitate permite guvernelor să trateze oamenii ca pe niște copii într-o creșă!”, susține Moens.

„Prin urmare, dacă aceste reflecții asupra asistenței sociale sunt valabile, prelungirea vârstei de pensionare până la 64 de ani sau mai târziu pare a fi singura modalitate de a reduce incidența dependenței guvernamentale și de a igieniza sistemul de pensii care, altfel, ar deveni nesustenabil.”, își încheie profesorul disertația. 

Pensiile, o problemă europeană

Problema pensiilor din Franța nu este unică în Europa. De exemplu, țara vecină, Belgia, a încercat să-și reformeze sistemul de pensii în ultimii 30 de ani.

Fiecare guvern care își începe mandatul se angajează să reformeze sistemul de pensii, dar abandonează această inițiativă ulterior, atunci când descoperă complexitatea sistemului și consecințele electorale dezastruoase ale oricărei modificări legislative în domeniu.  

Cu toate acestea, în prezent, vârsta de pensionare în Belgia este de 65 de ani, crescând treptat până la 67 de ani pentru cei care se vor pensiona după 1 februarie 2030.

„În democrațiile occidentale, se pare că oamenii și-au pierdut capacitatea de a face distincția între un «privilegiu» și un «drept»”.

Gabriel Moens, profesor emerit de drept la Universitatea din Queensland

„Salariații francezi de astăzi sunt atât de puternic atașați de sistemul lor de pensii, încât reacționează visceral ori de câte ori acesta este pus sub semnul întrebării. Mulți comentatori îi acuză că sunt incapabili de reforme, dispuși să facă orice pentru a-și păstra privilegiile de pensionare.”

Elise Feller, doctor în istorie 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹