x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe PENTRU ROMÂNI/T: Ghid de muncă în Cipru

PENTRU ROMÂNI/T: Ghid de muncă în Cipru

de Irina Cristea    |    07 Mar 2009   •   00:00

Cetăţenii români care doresc să lucreze în Republica Cipru au acum la dispoziţie un ghid în limba română cu privire la condiţiile de muncă din această ţară, se arată într-un comunicat remis de Ministerul român al Afacerilor Externe.



Broşura cuprinde informaţii despre condiţiile de emigrare şi înregistrare, găsirea unui loc de muncă şi înscrierea pentru un post, salarizare şi impozitare, practicarea profesiilor reglementate, asigurări, sistemul educaţional şi medical.

De asemenea, ghidul conţine o listă cu adresele de internet ale instituţiilor guvernamentale şi ale agenţiilor de recrutare a forţei de muncă, precum şi datele de contact ale birourilor teritoriale de muncă din Cipru.

Broşura este realizată de Ministerul Muncii şi Asigurărilor Sociale din R. Cipru şi Serviciul European de Angajare EURES, în colaborare cu Ambasada României la Nicosia.

×
Subiecte în articol: externe