x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Șapte persoane au murit în urma inundațiilor provocate de ciclonul Yaku, în Peru

Șapte persoane au murit în urma inundațiilor provocate de ciclonul Yaku, în Peru

de Redacția Jurnalul    |    11 Mar 2023   •   14:20
Șapte persoane au murit în urma inundațiilor provocate de ciclonul Yaku, în Peru

Șapte morți și mii de persoane afectate de ciclonul Yaku, care a lovit Peru. De câteva zile, oamenii de pe coasta de nord din Peru se trezesc cu ape până la brâu. Mai multe școli nu au putut începe anul școlar, iar multe familii cer să fie salvate de pe acoperișurile caselor lor.

Specialiștii au exclus posibilitatea ca ciclonul Yaku, care în limba quechua înseamnă „apă”, să se transforme într-un uragan, dar continuă să provoace pagube importante.

Cinci persoane au murit deja în regiunea Piura și alte două în Lambayeque, notează El Pais.

Numărul exact al persoanelor afectate nu este deocamdată cunoscut, dar numai în Piura sunt peste 3.500, potrivit Centrului regional de operațiuni de urgență (COER).

Joia trecută, în Chiclayo, Lambayeque, o mamă și fiul ei de 7 ani au murit electrocutați când au atins un cablu de internet desprins în timpul unei ploi torențiale.

În Piura, doi frați în vârstă de 17 și 18 ani s-au înecat în râul Huancabamba, un pescar și-a pierdut viața când barca sa s-a răsturnat în golful Paita, o femeie de 50 de ani a fost măturată de forța apelor în timp ce încerca să traverseze un pârâu pentru a-și verifica animalele, iar un bărbat de 51 de ani a fost strivit de un zid.

Hania Pérez de Cuéllar, ministrul locuințelor, a dat vina pe fostele autorități: „Era responsabilitatea guvernelor anterioare, care nu au făcut o treabă adecvată de prevenire”.

Deși alunecările de teren și inundațiile au loc în fiecare vară, un ciclon nu a mai lovit coasta peruană din 1983. A fost vorba despre El Niño, care a ucis 512 persoane.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: inundatii peru