Incendiile de vegetaţie au distrus peste o sută de case din sudul Australiei în ziua de Crăciun, fără a face victime, au anunţat sâmbătă surse oficiale, citate de AFP.
Incendiile au afectat două oraşe situate la sud-vest de Melbourne, Wye River şi Separation Creek, unde multe dintre cele 116 locuinţe devastate erau case de vacanţă.
Aproximativ 500 de pompieri au fost mobilizaţi pentru a lupta împotriva dezastrului.
Într-o conferinţă de presă desfăşurată sâmbătă, premierul statului australian Victoria, Daniel Andrews, a salutat faptul că incendiile nu au provocat victime, spre deosebire de cele din 2009, soldate cu 173 de decese şi distrugerea a mii de case.
Incendiile de vegetaţie sunt obişnuite în această ţară în timpul verii australe, iar în acest an ele s-au soldat cu moartea a şapte persoane, aminteşte AFP.
Sursa: AGERPRES