x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 100 de ţestoase marine decedate, găsite pe plajele din sudul Mexicului

Peste 100 de ţestoase marine decedate, găsite pe plajele din sudul Mexicului

18 Aug 2018   •   14:00
Peste 100 de ţestoase marine decedate, găsite pe plajele din sudul Mexicului

Un număr de 122 de ţestoase marine decedate, cea mai mare parte aparţinând unei specii pe cale de dispariţie, au fost descoperite pe plajele din Puerto Arista, în sudul statului mexican Chiapas. Nu se cunoaşte cauza morţii acestora, au informat autorităţile, potrivit AFP. 

Urme de lovituri pe cap şi carapace şi semne lăsate de cârlige au fost identificate pe 10% dintre ţestoasele moarte, se precizează în comunicatul semnat de mai multe autorităţi guvernamentale coordonate de Ministerului Mediului. 

''Cauzele deceselor nu au fost stabilite dată fiind starea de descompunere în care se află cadavrele care nu permite efectuarea autopsiei'', se explică în comunicat. 

Dintre cele 122 de ţestoase găsite pe plajă, 111 aparţin speciei Golfina, aflată pe cale de dispariţie. 

Autorităţile au afirmat că îşi intensifică eforturile pentru a combate pescuitul ţestoaselor care trăiesc pe plajele din Chiapas. 

Mexicul a interzis încă din 1990 pescuitul ţestoaselor marine, dar comerţul ilegal cu ouăle acestora continuă. Ouăle de ţestoasă sunt utilizate în bucătăria tradiţională a populaţiilor indigene din sudul ţării, care cred că acestea ar avea, printre altele, şi proprietăţi afrodiziace. 

În Mexic, traficul cu ţestoase marine se pedepseşte cu nouă ani de închisoare.AGERPRES

×
Subiecte în articol: testoase moarte mexic