x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 150 de membri ai Gărzii Naționale care au asigurat securitatea la învestrea lui Biden, depistați cu COVID

Peste 150 de membri ai Gărzii Naționale care au asigurat securitatea la învestrea lui Biden, depistați cu COVID

23 Ian 2021   •   12:28
Peste 150 de membri ai Gărzii Naționale care au asigurat securitatea la învestrea lui Biden, depistați cu COVID
Sursa foto: Hepta

Între 150 și 200 de menbri ai Gărzii Naționale care au asigurat, la Washington, securitatea la învestirea președintelui Joe Biden, au fost depistați pozitiv la noul coronavirus, a declarat un oficial american, citat de Reuters.

Oficialul, care a dorit să își păstreze anonimatul, a admis că numărul celor depistați pozitiv ar putea crește în perioada următoare, dar a spus că acesta reprezintă doar o mică parte dintre cei peste 25.000 de soldați dislocați la Washington.

Reprezentanții Gărzii Naționale nu au vrut să discute despre cazurile de coronavirus, dar au spus că personalul respectă recomandările Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.

Aproximativ 15.000 de membri ai Gărzii Naționale ar urma să părăsească Washingtonul în următoarele cinci-zece zile.

Statele Unite au raportat joi peste 4.000 de decese cauzate de COVID-19 pentru a doua zi consecutiv, potrivit unei analize Reuters, aducând numărul cumulat de vieți pierdute în SUA la aproape 410.000.

(sursa: Mediafax)

×