x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 44 de morți și 67 de răniți după un incendiu într-un spital din Irak

Peste 44 de morți și 67 de răniți după un incendiu într-un spital din Irak

13 Iul 2021   •   08:40
Peste 44 de morți și 67 de răniți după un incendiu într-un spital din Irak

Cel puțin 44 de persoane au fost ucise și peste 67 au fost rănite într-un incendiu provocat probabil de o explozie a rezervorului de oxigen al unui spital de coronavirus din orașul irakian Nassiriya, au anunțat luni oficialii din domeniul sănătății și poliția, citați de Reuters.

Prim-ministrul Mustafa al-Kadhimi a avut întâlniri urgente cu miniștrii și a dispus suspendarea și arestarea managerilor din sănătate și din apărarea civilă din Nassiriya, a declarat biroul său într-un comunicat.

Managerul spitalului a fost, de asemenea, suspendat arestat.

Deja decimat de război și sancțiuni, sistemul de sănătate din Irak s-a străduit să facă față crizei coronavirusului, care a ucis 17.592 de oameni și a infectat peste 1,4 milioane.

„Echipele de sănătate au scos corpuri carbonizate din spitalul în flăcări, în timp ce mulți pacienți tușeau din cauza fumului”, a declarat un reporter Reuters de la locul incendiului.

Rapoartele inițiale ale poliției au sugerat că o explozie a rezervorului de oxigen în interiorul secțiilor COVID-19 ale spitalului este cauza probabilă a incendiului, a spus un polițist de la locul incendiului.

"Am auzit o explozie mare în interiorul secțiilor coronavirus și apoi focul a izbucnit foarte repede", a spus Ali Muhsin, un paznic de spital care ajuta la transportarea pacienților răniți.

Surse de sănătate au declarat că mai devreme numărul morților din incendiul de luni ar putea crește, deoarece mulți pacienți încă lipsesc. Printre morți se află și doi angajați din sistemul sanitar.

Rudele supărate s-au adunat în fața spitalului și au avut loc ciocniri cu poliția, două vehicule ale poliției fiind incendiate, a declarat un martor Reuters.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu Irak