x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 58 de persoane rănite în urma unei explozii produsă accidental în Japonia

58 de persoane rănite în urma unei explozii produsă accidental în Japonia

15 Aug 2013   •   20:21
58 de persoane rănite în urma unei explozii produsă accidental în Japonia

Cel puţin 60 de persoane au fost rănite joi, în prefectura Kyoto, în vestul Japoniei, în urma exploziei, cel mai probabil accidentală, a unei butelii cu gaz, care s-a produs ]n timpul unui spectacol pirotehnic.

Potrivit postului public de televiziune NHK, obiectul în cauză se afla în apropierea unui stand instalat cu ocazia unui foc de artificii. Martori oculari citaţi de NHK au auzit o puternică explozie în jurul orei locale 19.25.

58 de persoane au fost spitalizate, potrivit Kyodo News, 14 dintre acestea în stare gravă, inclusiv două cu arsuri pe toată suprafaţa corpului. Cel puţin 10 dintre răniţi sunt copii.

Spectacolul pirotehnic, care a atras aproximativ 110.000 de spectatori anul trecut, a fost anulat în urma acestei explozii, potrivit aceleiaşi surse.

×