Două persoane şi-au pierdut viaţa din cauza petardelor în timp ce sărbătoreau revelionul în Germania, un copil a fost rănit grav şi cel puţin cinci persoane au suferit amputări, au preciza luni poliţia şi echipele medicale, informează AFP.
Doi bărbaţi în vârstă de 35 de ani şi respectiv 19 ani au fost ucişi de petardele pe care erau pe cale să le aprindă şi care le-au explodat în faţă, în landul Brandebourg, din vecinătatea Berlinului, a indicat poliţia acestei regiuni pe Twitter.
Un copil de 11 ani din aceeaşi regiune a fost grav rănit la faţă, potrivit sursei citate, după ce un grup de 6-8 tineri care sărbătoreau Anul Nou au aruncat cu o petardă înspre el, relatează publicaţia regională Märkische Allgemeine.
Petarda care a rănit copilul este ''o petardă poloneză'', vândută la frontiera germano-poloneză şi care conţine mai mult explozibil decât cele comercializate în Germania, precizează publicaţia.
La Berlin, cel puţin cinci persoane au suferit amputaţii din cauza rănilor grave de la mâini provocate de petarde sau de artificii, iar în total 21 de persoane au fost rănite, potrivit cadrelor medicale.
În fiecare an, entuziasmul pentru petarde din noaptea de Anul Nou în Germania produce accidente, incendii şi răniri. AGERPRES