x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Piaţa neagră a cybercriminalităţii: 2 dolari pentru un număr de card bancar furat

Piaţa neagră a cybercriminalităţii: 2 dolari pentru un număr de card bancar furat

de Marina Constantinoiu    |    20 Ian 2011   •   17:05

Ieftin, domne'! Pe piaţa neagră a cybercriminalităţii, numerele de carduri bancare furate se vând cu 2 dolari, iar reţelele de computere infectate pot fi închiriate cu 15 dolari, rezultă dintr-un studiu dat publicităţii joi de compania Panda Security, specializată în securitate informatică, relatează AFP.

"Este un sector în plină expansiune, iar infractorii cibernetici sunt complicii unii altora şi se ajută în eforturile lor de a fura informaţii personale, pentru a obţine câştiguri financiare”, notează raportul întocmit după încheierea unei anchete realizate de specialişti infiltraţi în reţele de infractori cibernetici.

Ancheta a descoperit o vastă reţea de revânzare de date bancare şi alte produse, active în forumuri şi magazine online specializate.

Potrivit aceleiaşi anchete, infractorii nu se mai interesează doar de numerele de carduri bancare sau cărţi de credit furate, ci de "orice gamă mult mai extinsă de informaţii piratate, printre care şi identităţi bancare, parole şi nume de utilizatori, cărţi de credit false şi altele”.

"Pentru că anonimatul este cel mai important, mulţi dintre revânzători utilizează forumurile clandestine pentru a rămâne neprinşi”, potrivit PandaLabs. "De fapt, biroul lor este Internetul”, se mai arată în analiza respectivă.

Acelaşi raport avertizează în legătură cu cei mai îndrăzneţi dintre infractorii cibernetici, care au conturi de faţadă pe site-urile de socializare precum Facebook şi Twitter.

×