x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pierre Moscovici, politician cu origini româneşti, ar putea deveni ministru. Cum ar putea arăta viitorul Executiv de la Paris

Pierre Moscovici, politician cu origini româneşti, ar putea deveni ministru. Cum ar putea arăta viitorul Executiv de la Paris

de Marina Constantinoiu    |    07 Mai 2012   •   13:56
Pierre Moscovici, politician cu origini româneşti, ar putea deveni ministru. Cum ar putea arăta viitorul Executiv de la Paris

A fost directorul de campanie al socialistului Francois Hollande, castigand, de altfel, impreuna, alegerile prezidentiale si aducand schimbarea de culoare politica la Paris. Numele lui este Pierre Moscovici. Presa franceza il da ca posibil ministru, ba unele surse chiar ca premier in noul Guvern al presedintelui socialist francez.

Cert este ca majoritatea surselor il citeaza ca posibil ministru de Externe al Frantei, cu sanse egale cu Laurent Fabius, fost ministru. Altii il vad pe Moscovici posibil ministru al Economiei si Finantelor.

Directorul campaniei prezidentiale a lui Hollande, Pierre Moscovici, nascut la 16 septembrie 1957, la Paris, a fost raportorul pentru Romania al Parlamentului European. El a fost si ministru al Afacerilor Europene in Guvernul francez.

Tatal sau, profesorul de psihologie sociala Serge Moscovici, s-a nascut in Romania in 1925, si a fost activist al Partidului Comunist Roman in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. El a parasit tara in 1947 si a ajuns in Franta un an mai tarziu.

Duminica seara, imediat dupa aflarea primelor rezultate ale alegerilor prezidentiale, Pierre Moscovici a indemnat electoratul sa-i dea noului presedinte socialist o majoritate pentru a putea guverna, cu ocazia viitoarelor legislative din iunie. “Tocmai am ales un presedinte al Republicii. E nevoie ca presedintele sa aiba maine o majoritate pentru a putea guverna', a declarat el la postul de televiziune TF1, indemnand electoratul sa confirme si sa amplifice acest rezultat si la legislative. “Ar fi aberant ca Francois Hollande sa nu obtina aceasta majoritate', a adaugat el, subliniind ca este nevoie de o multime de schimbari.

Totusi, pentru postul de premier cele mai vehiculate nume sunt cele al lui Martine Aubry si al lui Jean-Marc Ayrault, germanofil si germanofon, deputat-primar de Nantes si presedinte al grupului socialist in Adunarea Nationala. Ayrault cunoaste foarte bine mecanismele parlamentare si se intelege bine cu noul presedinte, ceea ce il face potrivit pentru postul de prim-ministru.

In sondajele de opinie, primul secretar al Partidului Socialist, doamna Martine Aubry, este cotata cel mai bine pentru a deveni a doua femeie premier dupa Edith Cresson. Desi nu l-a menajat niciodata pe Hollande, criticandu-l cand a fost cazul, primarita din Lille l-a sustinut pe acesta in lupta sa pentru cucerirea Palatului Elysee.

Un alt nume pe lista posibililor premieri este cel al lui Manuel Valls, considerat ca avand tot atatea sanse ca si Pierre Moscovici.

Una peste alta, postul Europe1 il plaseaza pe Moscovici pe lista “celor de neocolit'. Si adauga ca Afacerile Externe ar putea ajunge la Moscovici sau la Fabius, care au strabatut lumea, din Orientul Mijlociu pana in China, in numele lui Francois Hollande, in timpul campaniei electorale.

Deputatul Vincent Peillon este citat pentru Educatie, sector crucial pentru noul presedinte, care vrea sa creeze 60.000 de posturi pentru scoli si a facut din tineret prioritatea cincinalului sau la Elysee.

Favoritul pentru Aparare este Jean-Yves Le Drian, presedintele regiunii Bretania. Este prieten de 30 de ani cu Francois Hollande si a fost in SUA pentru a pregati summit-ul NATO de la Chicago din 20-21 mai.

Pentru Economie si Buget cele mai vehiculate sunt numele lui Michel Sapin si al presedintelui comisiei de Finante a Adunarii Nationale, Jerome Cahuzac. Michel Sapin il cunoaste pe Francois Hollande de pe vremea cand au facut Armata impreuna. Ambii au studiat la ENA, iar Hollande i-a fost in aceasta iarna martor la casatorie lui Michel Sapin, care a fost insarcinat cu pregatirea proiectului sau de campanie.

Manuel Valls si presedintele grupului socialist din Senat, Francois Rebsamen sunt luati in calcul pentru Ministerul de Interne.

Deputatul si fostul candidat la alegerile primare din Partidul Socialist, Arnaud Montebourg, este asociat unui eventual mare minister al Industriei, primarul Parisului, Bertrand Delanoe si senatorul Andre Vallini sunt in carti pentru Justitie. Deputatul european Stephane Le Foll, organizator al campaniei lui Francois Hollande, ar putea obtine Agricultura.

Dintre femei, numele lui Marisol Touraine este cel mai des citat pentru Afacerile Sociale. Ar mai putea face parte din Guvern si Najat Vallaud-Belkacem, parlamentar de Lyon de origine marocana, descoperita de Segolene Royal. O alta protejata a candidatei PS la alegerile prezidentiale din 2007 (Segolene Royal, care i-a fost partenera de viata lui Hollande pret de 30 de ani si cu care acesta are patru copii), deputata Delphine Batho ar putea deveni purtatoarea de cuvant a lui Hollande.

Aurelie Filippetti si Fleur Pellerin sunt alte doua nume citate pentru posturi guvernamentale, printre care Cultura, iar alaturi de ele se afla si numele lui Christiane Taubira.

Valerie Fourneyron, medic sportiv si primar al orasului Rouen, orasul natal al lui Francois Hollande, este anuntata pentru Ministerul Sporturilor.

In Guvern si-ar mai putea gasi locul si presedintele Partidului radical de stanga, Jean-Michel Baylet si senatorul Robert Hue, care i-au fost alaturi lui Hollande.

In timpul campaniei electorale, Hollande a fost foarte discret in privinta componentei viitorului Executiv, nedorind sa dea impresia ca socialistii isi impart deja posturile inainte de a castiga alegerile. El va alege mai intai premierul, cu care ulterior va forma un Guvern care va trebui sa tina cont in special de paritatea barbati-femei promisa, de tendintele interne din Partidul Socialist si de integrarea partidelor aliate in perspectiva alegerilor legislative din 10 si 17 iunie.

Stanga nu a mai fost la putere de la Guvernul condus de Lionel Jospin (1997-2002), iar viitorul Guvern va avea multe fete noi, comenteaza AFP.

×