Piloţii companiei aeriene Lufthansa şi-au anunţat intenţia iminentă de a intra în grevă într-un moment de vârf al perioadei de vacanţe, după ce negocierile cu patronatul pentru încheierea unui nou contract colectiv au intrat în impas, relatează sâmbătă DPA.
Cea mai recentă grevă din aprilie a dus la anularea a 90% dintre zborurile Lufthansa, iar compania aeriană a anunţat atunci pierderi de zeci de milioane de dolari.
Negocierile curente cu patronatul asupra unor chestiuni legate de drepturile de pensie au eşuat, a anunţat sindicatul piloţilor.
Un reprezentant al sindicatului a spus că refuzul de a începe lucrul ar putea apărea imediat, dar a promis că va decizia va fi anunţată cu suficient timp înainte, pentru ca pasagerii să nu aibă de suferit pe aeroporturi.