x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE O româncă ce se afla în vacanță în Egipt a fost ucisă de un rechin! MAE confirmă decesul turistei. Plajele la Marea Roșie au fost închise

UPDATE O româncă ce se afla în vacanță în Egipt a fost ucisă de un rechin! MAE confirmă decesul turistei. Plajele la Marea Roșie au fost închise

03 Iul 2022   •   19:15
UPDATE O româncă ce se afla în vacanță în Egipt a fost ucisă de un rechin! MAE confirmă decesul turistei. Plajele la Marea Roșie au fost închise
Sursa foto: Unsplash.com

Două surse au declarat pentru agenţia de presă Reuters că trupul unei turiste românce de circa 40-50 de ani a fost descoperit la câteva ore după ce un atac asemănător a ucis o austriacă de 68 de ani. Ambele atacuri au avut loc la circa 600 de metri distanţă unul de celălalt, în Golful Sahl Hashleesh, la sud de oraşul Hurghada, potrivit surselor.

Update Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, duminică, de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul turistei din România aflată în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt.

În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile competente egiptene în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii decesului.

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile competente egiptene, în urma investigațiilor realizate, a reieșit că decesul s-a produs în urma unui atac al unui rechin.

Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România.

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Cairo nu au fost primite alte solicitări de asistență consulară din partea niciunui cetățean român cu privire la acest incident.

Ambasada României la Cairo continuă dialogul cu autoritățile egiptene, cu companiile de turism implicate și este pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor legale.

De asemenea, având în vedere că acest incident este al doilea de acest gen în ultimele două zile care implica atacuri de rechin, MAE recomandă cetățenilor români care se află în Egipt sau urmează să călătorească în această țară în scop turistic să urmeze sfaturile și recomandările autorităților locale în ceea ce privește zonele sigure de recreere și înot în mare.

Stire initala Ministerul a precizat în comunicatul său că a fost formată o comisie pentru a examina circumstanțele atacurilor și eventualele motive științifice care au stat la baza acestora.

De asemenea, instituția a menționat că guvernatorul regiunii, generalul-maior Amr Hanafi, a emis un ordin de suspendare a tuturor activităților în zona din jurul atacurilor.

Întrebat dacă aceste incidente vor face din Egipt o destinație care va fi evitată de români Ciprian Enea, consultant în turism a spus: 

"Egiptul este o destinație extrem de îngrădită de turiștii români și am ajuns să avem aproape din toate aeroporturile din orașele țării, curse charter din România către stațiuni ale Egiptului.

Această situație cu atacurile rechinilor nu este o situație nouă pentru Marea Roșie. Egiptul s-a mai confruntat de-a lungul timpului, e drept, sporadic, cu astfel de situații.

De fapt, la fața locului se recomandă intens turiștilor să nu se îndepărteze de zonele protejate, să nu se îndepărteze de zonele supravegheate.

După cum știți, în general, hotelurile au zone de mare supravegheate și recomandate pentru scăldat.

Probabil că apetitul pentru baie va fi mai scăzut, nu doar pentru turiștii români, dar nu cred că acest lucru va influența apetitul pentru vacanțele în Egipt

 Mulți dintre turiști se duc pentru piscină, pentru mâncare, vizitează Piramidele, vizitează Valea Regilor, Luxorul", a spus Ciprian Enea, consultant în turism la Antena 3

×
Subiecte în articol: marea rosie Hurghada rechin