O ploaie acidă a căzut ieri peste mai multe oraşe din Bulgaria, au declarat specialiştii Institutului Naţional de Meteorologie de la Sofia, citaţi astăzi de ziarul Novinar. "Limita peste care considerăm că este vorba de o ploaie acidă est un nivel al pH-ului de peste de 5", precizează Valeri Spiridonov, vicepreşedinte al institutului.
Potrivit datelor preliminare, această limită aproape că a fost atinsă în mai multe zone din nordul şi sud-estul ţării. Cel mai ridicat nivel de aciditate (pH 4,9) l-a avut ploaia din zona oraşelor Vidin (nord-vest, la graniţa cu România), Loveci (nord) şi Karnobat (sud-est). Nivelul de 4,5 a fost depăşit şi în zonele oraşelor Plevna, Dobrici, Montana, Şumen din nordul Bulgariei şi la Sliven şi Burgas din sud-estul ţării.
Meteorologii bulgari sunt convinşi că ploile acide nu au nimic de-a face cu incidentul nuclear din Japonia, scrie Novinar, citat de Agerpres. Cel mai probabil, acestea sunt cauzate de poluarea provocată de bombardarea Libiei, susţine Novinar. Norii care au adus ploaia de miercuri s-au format în zona Mării Mediterane şi a Italiei, de unde decolează avioanele care bombardează Libia, scrie ziarul, care aminteşte că ploi acide au căzut în cantitate mare în Bulgaria şi în anul 1999, când NATO a bombardat Iugoslavia.
Specialiştii avertizează că ploile acide sunt periculoase mai ales pentru agricultură şi că nu dăunează sănătăţii umane.