După aproape doi ani de anchetă, poliţia israeliană a recomandat inculparea pentru corupţie a premierului Benjamin Netanyahu. Decizia de începere a urmăririi penale îi revine procurorului general Avichai Mandelbilt, care s-ar putea pronunţa abia după câteva săptămâni sau luni. Netanyahu a anunţat că nu va demisiona.
"Poliţia a conchis că există suficiente dovezi împotriva prim-ministrului pentru a-l inculpa pentru primire de mită, fraudă şi abuz de încredere", se arată într-un comunicat al poliţiei. Potrivit acuzaţiilor detaliate de DPA, Netanyahu, soţia sa, Sara, şi fiul său, Yair au primit cadouri, în condiţii în care reprezentau o mită, din partea unor miliardari. Israelianul Arnon Milchan, producător la Hollywood, şi australianul James Packer i-au oferit trabucuri, şampanie şi bijuterii în valoare de circa un milion de shekeli (peste 280.000 de dolari), iar Netanyahu le-a acceptat. Într-un alt caz, susţine poliţia, premierul a negociat o prezentare favorabilă în presă cu proprietarul ziarului israelian Yediot Aharonot.
La scurt timp după comunicatul poliţiei, care fusese anticipat de mass-media israeliană, Netanyahu a negat din nou acuzaţiile, într-o alocuţiune televizată, arătându-se convins că "nu vor duce la nimic" şi că "nu au nicio valoare juridică într-o ţară democratică". El a insistat că doar procurorul general poate hotărî dacă le dă curs. În timpul anchetei, premierul declarase de mai multe ori că "nu se va întâmpla nimic fiindcă nu s-a întâmplat nimic".
Ministrul justiţiei, Ayelet Shaked, făcuse deja cunoscut că după părerea ei un prim-ministru nu trebuie să demisioneze chiar dacă este inculpat oficial. DPA menţionează că acest punct de vedere este susţinut şi de unii parlamentari ai partidului de guvernământ Likud. Parlamentul poate declanşa o procedură specială după inculpare, chiar înainte de epuizarea tuturor etapelor procesuale, arată analistul politic Ofer Kenig de la Israel Democracy Institute.
Netanyahu, în vârstă de 68 de ani, este prim-ministru din 2009 şi dacă îşi va duce la bun sfârşit mandatul, care se încheie în noiembrie, va bate recordul de longevitate în fruntea cabinetului israelian deţinut de David Ben Gurion, fondatorul statului modern Israel. Fostul premier Ehud Olmert, care a demisionat în 2008 în urma unor acuzaţii de corupţie şi a făcut un an şi patru luni de închisoare, până în iulie anul trecut, a declarat presei că Netanyahu ar trebui "să îşi încheie mandatul rapid şi onorabil". AGERPRES