Procurorii francezi au declarat că magistrații vor investiga polițistul care a împușcat și ucis un adolescent de 17 ani pentru "omucidere voluntară", după două zile de proteste violente.
Peste noapte, protestatarii au incendiat mașini și clădiri publice în suburbiile Parisului, iar tulburările s-au extins în alte câteva orașe și localități franceze, în ciuda eforturilor sporite de securitate și a apelurilor la calm ale președintelui, relatează AP.
Uciderea lui Nahel, în vârstă de 17 ani, în timpul unui control în trafic marți, filmată, a șocat țara și a reaprins tensiuni care se manifestau de mult timp între tineri și poliție în proiecte de locuințe și alte cartiere defavorizate din Franța.
Procurorul din Nanterre, Pascal Prache, a declarat că, pe baza unei prime anchete, a ajuns la concluzia că "nu erau îndeplinite condițiile pentru utilizarea legală a armei".
Doi magistrați au fost numiți pentru a conduce ancheta, a precizat el. În cadrul sistemului juridic francez, care diferă de cel american și britanic, magistrații sunt adesea desemnați să conducă anchetele.
Prache a declarat că a cerut ca ofițerul să fie reținut. Această decizie urmează să fie luată de un alt magistrat.
Numele de familie al lui Nahel nu a fost făcut public de autorități sau de familia sa. În declarații anterioare, avocații familiei au scris numele Nael.
Confruntările au izbucnit pentru prima dată marți seară în și în jurul suburbiei pariziene Nanterre, unde Nahel a fost ucis, iar guvernul a desfășurat miercuri 2.000 de polițiști pentru a menține ordinea. Dar violențele au fost reluate după lăsarea serii.
Polițiștii și pompierii s-au luptat să calmeze protestatarii și să stingă numeroase incendii pe parcursul nopții care au afectat școli, secții de poliție și primării sau alte clădiri publice, potrivit unui purtător de cuvânt al poliției naționale. Poliția a raportat joi incendii sau încăierări în mai multe orașe în cursul nopții, de la Toulouse, în sud, la Lille, în nord, deși punctul nevralgic al tensiunilor a fost Nanterre și alte suburbii ale Parisului.
Poliția a arestat 150 de persoane în întreaga țară, dintre care mai mult de jumătate în regiunea pariziană, a precizat purtătorul de cuvânt.
Președintele francez Emmanuel Macron a organizat joi o reuniune de urgență privind securitatea în legătură cu violențele.
"Aceste acte sunt total nejustificabile", a declarat Macron la începutul reuniunii, care a vizat securizarea punctelor fierbinți și planificarea pentru zilele următoare "pentru ca pacea să se poată întoarce".
Macron a spus că este timpul pentru "respect", în timp ce mama lui Nahel a cerut un marș tăcut joi în onoarea sa în piața în care a fost ucis.
Mai multe vehicule au fost incendiate în Nanterre, iar protestatarii au tras cu artificii și au aruncat cu pietre în poliție, care a tras în repetate rânduri salve de gaze lacrimogene. Flăcări au ieșit din trei etaje ale unei clădiri, iar un incendiu a fost semnalat la o centrală electrică. Un incendiu a afectat primăria din suburbia pariziană L'Ile-Saint-Denis, nu departe de stadionul național al Franței și de sediul Jocurilor Olimpice Paris 2024.
(sursa: Mediafax)