x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un polonez a intrat în istorie - a stat scufundat în gheață peste 4 ore

Un polonez a intrat în istorie - a stat scufundat în gheață peste 4 ore

de Redacția Jurnalul    |    21 Apr 2024   •   23:40
Un polonez a intrat în istorie - a stat scufundat în gheață peste 4 ore

Un bărbat din Polonia a intrat în istorie, devenind prima persoană care a stat scufundat în gheață timp de peste 4 ore.

Łukasz Szpunar, în vârstă de 53 de ani, a doborât recordul pentru cea mai lungă durată de contact al corpului întreg cu gheața, cu un timp de 4 ore și 2 minute, depășind recordul anterior cu 50 de minute.

Pentru a atinge acest record, toate părțile corpului, în afară de cap și gât, trebuie să rămână scufundate pe toată durata încercării și nu se pot purta alte haine decât un costum de baie, conform Guinness World Records.

De asemenea, Łukasz a purtat un apărător în gură pentru a-și proteja dinții care clănțăneau.

Łukasz a spus că a simțit un disconfort la început, care s-a atenuat încet, înainte de a reveni din nou spre final.

Temperatura corpului său și starea de conștiență au fost monitorizate în permanență în timp ce se afla în gheață, iar după ce a depășit pragul inedit de patru ore, comisarii au decis să pună capăt tentativei de record.

Lukasz a declarat că a decis să doboare acest record din dragoste pentru "morse", un termen folosit pentru a descrie pasionații de expunere la frig.

El a fost vicecampion la cel mai recent campionat polonez de morse, unde a stat peste patru ore într-o cadă cu apă aproape înghețată.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: polonez scufundat gheaţă