x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "Polonia Mică" îngenunchează pentru preşedinte

"Polonia Mică" îngenunchează pentru preşedinte

de Andreea Căprescu    |    17 Apr 2010   •   00:00
"Polonia Mică" îngenunchează pentru preşedinte
Sursa foto: Andreea Caprescu/Jurnalul Naţional

Noaptea trecută, la Cracovia s-a îngenunchiat. În faţa altarelor improvizate la colţul străzilor, în faţa drapelelor îndoliate. Copii, bătrâni şi turişti străini s-au închinat de jos la poza preşedintelui, pierdută în "câmpuri" de flori şi lumina a sute de candele. Timp de două zile, "Polonia Mică" este nucleul mondial al unui trist pelerinaj.

Azi noapte, sute de polonezi şi turişti veniţi fie din SUA, Spania sau din ţările vecine s-au adunat, de această dată în linişte, în apropierea Castelului Wawel. Toţi au adus un ultim omagiu cuplului prezidenţial Kacyznski, care sâmbăta trecută a pierit în cumplitul accident aviatic de la Smolensk. Copii cu jucării în braţe şi bătrâni au îngenunchiat şi s-au închinat atunci când au aprins o lumânare pentru fostul lor conducător, a cărui fotografie a fost lipită de crucea-simbol care aminteşte de victimele de la Katin. Fără manifestaţii scandaloase, polonezii din Cracovia au făcut acelaşi gest în puncte diferite din centrul istoric al oraşului, situat pe malul Vistulei, la piciorul colinei Wawel, în regiunea Polonia Mică (Małopolska).

Aflux de vizitatori

Cracovia a devenit, până după miezul nopţii, un soi de furnicar. Străzile s-au umplut atât de polonezii care vor rămâne în zonă pentru înmormântarea de duminică, cât şi de mii de turişti străini, care au ocupat toate locurile de cazare disponibile. Astfel, la ore târzii, pe străzile din Cracovia au mişunat "pelerini" cu geamantane, lăsând în urmă mormane de gunoaie. În semn de preţuire, proprietarii de magazine, restaurante şi nu numai au expus în vitrine portretul alb-negru cal lui Kacyznski şi al primei doamne. Doi americani au avut surpriza ca vacanţa plănuită cu ceva timp în urmă să coincidă cu momentul funerar şi să nu mai poată părăsi ţara până marţi, când, teoretic se va deschide aeroportul din Varşovia. Pentru păstrarea liniştii publice, forţele de ordine au împânzit străzile, adevărate convoaie de poliţişti pe motociclete patrulând în urbe, peste noapte. Piaţa centrală a Cracoviei a fost transformată într-o imensă scenă, muncitorii lucrând până târziu pentru montarea unui ecran impresionant, unde lumea va putea urmări ceremoniile de la Varşovia. De azi, traficul rutier în inima Cracoviei a fost restricţionat, autorităţile montând plăcuţe de avertizare care interzic parcarea autovehiculelor în anumite zone, începând cu data de 17 aprilie. De altfel, tot centrul este brăzdat de indicatoare prin care se limitează accesul. Muncitorii au lucrat până târziu pentru montarea platformei special amenajată pentru reprezentanţiile artistice ce vor fi susţinute în memoria victimelor de la Smolensk.

Graniţe îndoliate
Imediat ce părăseşti pământul slovac şi treci graniţa spre Polonia, se simte atmosfera apăsătoare. Cel puţin, în zona Jablonka, polonezii au pus pe casă câte un steag îndoliat, în semn de regret faţă de marile pierderi ale naţiunii. Acelaşi lucru poate fi văzut la biserici, la instituţii, precum şi la buticurile din mediul rural. Aşadar, oamenii vorbesc despre o durere fără graniţe şi graniţe îndoliate.

×
Subiecte în articol: observator