x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia vrea să trimită Ucrainei avioane F-16

Polonia vrea să trimită Ucrainei avioane F-16

de Redacția Jurnalul    |    02 Feb 2023   •   10:15
Polonia vrea să trimită Ucrainei avioane F-16
Sursa foto: Hepta

Polonia ar fi dispusă să trimită avioane de vânătoare F-16 Ucrainei în cazul unui consens în cadrul NATO, a afirmat premierul polonez, Mateusz Morawiecki, citat de AFP.

"Dacă ar exista o decizie a tuturor statelor membre ale NATO, aş fi favorabil trimiterii acestor avioane de vânătoare", a declarat Morawiecki într-un interviu pentru cotidianul german Bild.

"Evaluarea mea depinde de ceea ce decid împreună ţările membre ale NATO", a adăugat el, subliniind necesitatea unei "reflecţii strategice a tuturor membrilor NATO" pentru o astfel de decizie.

Săptămâna trecută, Occidentul a depăşit un prag în ceea ce priveşte ajutorul militar pentru Ucraina, când Germania şi Statele Unite au anunţat în cele din urmă trimiterea de tancuri grele.

Dar preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere un ajutor mai consistent, inclusiv prin livrarea de rachete cu rază lungă de acţiune şi avioane de vânătoare.

Luni, preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a exclus categoric furnizarea de avioane de luptă americane F-16 Ucrainei, dar alţi aliaţi s-au declarat dispuşi să facă acest lucru, printre care Slovacia care dispune de avioane Mig-29 sovietice ori Ţările de Jos care au început să-şi înlocuiască flota F-16 cu F-35.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Polonia ucraina