x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia, survolată 39 de secunde de o rachetă rusească

Polonia, survolată 39 de secunde de o rachetă rusească

25 Mar 2024   •   00:40
Polonia, survolată 39 de secunde de o rachetă rusească

Rusia a încălcat duminică spațiul aerian al Poloniei cu o rachetă de croazieră lansată spre ținte din vestul Ucrainei, au anunțat forțele armate poloneze. „La 24 martie, la ora 03.23 GMT, a avut loc o încălcare a spațiului aerian polonez de către una dintre rachetele de croazieră lansate de Federația Rusă", au precizat responsabili ai forțelor armate poloneze pe platforma X.

„Racheta a intrat în spațiul polonez în apropiere de orașul Oserdow, timp de 39 de secunde. Pe toată durata zborului, a fost observată de sistemele radar militare", au mai arătat oficialitățile de la Varșovia.

Ministerul polonez de Externe a declarat că va cere explicații Rusiei cu privire la încălcarea spațiului său aerian. Polonia cere Rusiei „să înceteze atacurile aeriene teroriste asupra locuitorilor și teritoriului Ucrainei, să pună capăt războiului și să rezolve problemele interne ale țării", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Varșovia.

Rusia a lansat ieri 57 de rachete și drone asupra Ucrainei, atacând Kievul și regiunea vestică Liov, care se află în apropierea graniței cu Polonia, scrie Reuters.

×
Subiecte în articol: racheta Polonia Rusia