x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia vrea să interzică total adopția de copii de către cuplurile homosexuale

Polonia vrea să interzică total adopția de copii de către cuplurile homosexuale

12 Mar 2021   •   15:04
Polonia vrea să interzică total adopția de copii de către cuplurile homosexuale
Sursa foto: Hepta

Ministerul Justiției din Polonia a propus, joi, o interzicere totală a adopției de copii de către cuplurile homosexuale, potrivit Reuters. Propunerea legislativă nu a fost trimisă încă parlamentului de la Varșovia.

„Deşi respectăm dreptul oamenilor cu orientare sexuală diferită, trebuie mereu avută în vedere o valoare superioară, care este binele copilului”, indică o declaraţie a ministerului citat.

Pe de altă parte, comunitatea LGBT este de părere că numai copiii au de suferit în urma unor astfel de măsuri. „Nu îi poți nega unui copil dreptul la un cămin sigur, la o familie, indiferent că este vorba de un cuplu homosexual sau heterosexual.”, a afirmat activita Bartosz Staszewski pentru Reuters.

Noua lege ar urma să umple o lacună juridică, care nu interzice complet adopţia copiilor de către o persoană care se află într-o relaţie cu un partener de acelaşi sex, a declarat ministrul fără portofoliu Michal Wojcik într-o conferinţă de presă.

Polonia nu recunoaște căsătoriile între persoane de acelați sex și nici parteneriatele civile între acestea. În plus, Constituția poloneză definește căsătoria drept uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Conducerea Poloniei a respins până acum toate inițiativele pro-LGBT, spunând că amenință cultura bisericii catolice și ridică probleme pentru familiile tradiționale din toate țările europene.

Propunerea legislativă prin care le este interzis cuplurilor homosexuale să adopte copii a venit cu doar câteva ore înainte de votul dat de Parlamentul European pentru ca Uniunea Europeană să devină „zonă de libertate pentru comunitatea LGBTI”, după ce, în 2019, peste 80 de orașe și localități din sud-estul Polonia au instituit așa-numite „zone libere de LGBTI”. În astfel de zone, consiliile locale se angajau să nu încurajeze toleranța față de persoane LGBTI.

Propunerile anti-LGBT ale Poloniei sunt preluate și de Ungaria

 

×
Subiecte în articol: Polonia adoptie lgbt