x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe postBrexit: Marea Britanie cere UE suspendarea Acordului Brexit în provincia Irlanda de Nord

postBrexit: Marea Britanie cere UE suspendarea Acordului Brexit în provincia Irlanda de Nord

21 Iul 2021   •   22:05
postBrexit: Marea Britanie cere UE suspendarea Acordului Brexit în provincia Irlanda de Nord

Guvernul de la Londra, condus de Boris Johnson, a cerut, miercuri, Uniunii Europene suspendarea dispoziţiilor vamale prevăzute în Acordul Brexit pentru provincia Irlanda de Nord, deoarece vrea renegocierea condiţiilor pentru tranzitul mărfurilor.

"Credem că trebuie să ajungem rapid la un acord privind un moratoriu", a declarat David Frost, ministrul responsabil de Politicile Cabinetului, în cursul unei audieri în Camera Lorzilor, Camera superioară a Parlamentului britanic.

"Observăm o oportunitate de a proceda diferit, de a găsi o nouă direcţie pentru a încerca să ne înţelegem cu Uniunea Europeană prin negocieri, pentru un nou echilibru în aranjamentele din Irlanda de Nord, în avantajul tuturor", a argumentat David Frost, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului Ouest France.

Retragerea Marii Britanii din UE a generat o stare generală de nemulţumire şi violenţe în provincia britanică Irlanda de Nord. Provincia britanică Irlanda de Nord menţine unele reglementări UE, în virtutea Acordului Brexit, pentru a fi evitate controalele vamale la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. În ultimele luni au apărut probleme privind transportul mărfurilor între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Unele puncte vamale portuare au fost închise, după ce angajaţii responsabili de verificări au primit ameninţări.

În contextul retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie a fost nevoită să acorde un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţia cu UE pentru a evita apariţia controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, ceea ce ar fi afectat semnificativ Acordul de Pace din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului militar nord-irlandez. Însă menţinerea reglementărilor UE în Irlanda de Nord generează probleme privind tranzitul mărfurilor spre şi dinspre restul Marii Britanii.

Mediafax

×
Subiecte în articol: brexit irlanda de nord