Secretarul american de stat Colin Powell s-a cam saturat de frecusurile permanente cu ceilalti membri ai administratiei Bush si de situatiile adesea penibile in care l-au pus deciziile luate la Casa Alba.
IRINA CRISTEA
Epuizat, neputincios si scarbit. Cam asa il descriu colaboratorii apropiati pe Colin Powell. Intr-un articol ce urmeaza sa apara in revista americana Gentlemenâs Quarterly, cativa colegi ai secretarului de stat au acceptat sa vorbeasca, fara ascunzisuri, despre starea de spirit a sefului diplomatiei americane si despre posibilitatea ca Powell sa nu accepte inca un mandat daca George W. Bush castiga alegerile din noiembrie.
âPowell e foarte obosit. Fizic si psihic. Daca presedintele ar fi reales si i-ar cere sa ii ramana alaturi, s-ar putea sa fie de acord, dar numai pentru o perioada de tranzitie, nu pentru un mandat complet de patru ani", crede Larry Wilkerson, unul dintre colaboratorii cei mai apropiati ai secretarului de stat.
Inamicii
Principalul motiv de suparare pentru Colin Powell este ca nu isi mai gaseste locul in echipa lui Bush. Despre neintelegerile lui cu consilierul prezidential pe probleme de securitate, Condoleezza Rice, s-a tot scris in presa. La fel de bine se stie si ca Powell se are cu vicepresedintele SUA, Dick Cheney, precum cainele cu pisica, in ciuda eforturilor repetate ale Casei Albe de a demonstra contrariul. âIntre ei exista de mult o bariera de netrecut, iar Condoleeza e o nesimtita cand spune ca Powell si Cheney «au o atitudine prieteneasca unul fata de celalalt»", comenteaza Harlan Ullman, mentorul din studentie al actualului secretar de stat.
Izolat
In linii mari, felul in care oamenii din jurul lui Bush inteleg politica externa a SUA nu are nimic in comun cu stilul lui Powell de a o pune in practica. Izolarea lui Powell e cu atat mai mare cu cat, se arata in articol, el a iesit mereu in evidenta ca o persoana moderata si prudenta intr-o administratie careia ii lipsesc total aceste calitati. Mai mult, actuala administratie âeste dominata de ideologie, oamenii au o viziune comuna, un anumit fel de a vedea lucrurile, care il pune pe Powell intr-o postura foarte neplacuta, pentru ca el nu impartaseste crezurile lor", mai crede Ullman.
Umilit la ONU
Un astfel de moment jenant a fost prezentarea pe care Colin Powell a facut-o in fata Consiliului de Securitate al ONU pentru a justifica o interventie militara in Irak. âSecretarul de Stat s-a framantat foarte mult din cauza acestei prezentari", spune si adjunctul lui Powell, Richard Armitage. Powell si echipa lui au muncit patru zile si trei nopti la prezentarea cu pricina, insa nu pentru a scoate in evidenta dovezile cele mai importante, ci pentru a scoate din text nenumaratele greseli si nenconcordante. âPentru Powell conteaza foarte mult sa aiba credibilitate. Ca sa ai credibilitate insa, trebuie ca tot ce spui sa se sustina. (...) Cu doua zile inainte de prezentare, m-a sunat si mi-a spus: «Am nevoie de intariri». Am mers acolo si am stat sambata si duminica noapte cu el. Vroia sa mai aiba la masa o voce puternica, precum a lui", a povestit Armitage.
Cat despre ce a iesit, Powell crede ca tot ce-a reusit a fost sa-si distruga reputatia.
âSunt multumit de colaborarea cu presedintele"
Intr-un interviu acordat lui Larry King pe postul CNN, Colin Powell a spus ca nu este de acord cu postura in care l-a prezentat revista Gentlmen""s Quarterly.âNu ma simt o victima, ma simt activ, in serviciul natiunii si al presedintelui", a afirmat Powell. Cat despre zvonurile privind retragerea sa din echipa Bush, dupa alegeri, secretarul de stat a evitat sa dea un raspuns clar. âSunt multumit de colaborarea mea cu presedintele. Ma simt onorat sa ma aflu in serviciul lui, dar nu m-am gandit daca voi reveni in eventualitatea unui nou mandat", a fost reactia lui Powell.