Posibilitatea unui război cu Iranul este din nou evocată, numai că declaraţiile nu mai vin ca de obicei dinspre Washington, ci de la Paris, principalul contestatar al intervenţiei militare din Irak.
Posibilitatea unui război cu Iranul este din nou evocată, numai că declaraţiile nu mai vin ca de obicei dinspre Washington, ci de la Paris, principalul contestatar al intervenţiei militare din Irak.
Lumea trebuie să se pregătească pentru ce e mai rău in scenariul iranian. Avertismentul vine din partea ministrului francez de Externe, Bernard Kouchner.
TRANŞANT. Şeful diplomaţiei franceze nici n-a vrut să se pună la adăpostul limbajului diplomatic şi, intrebat la ce se referă, a reluat tranşant că "este vorba despre război" şi a apreciat că, in momentul de faţă, cea mai mare criză din lume este cea referitoare la programul nuclear iranian. "Nu acceptăm construirea unei bombe atomice, pentru că ar pune in pericol intreaga omenire", a spus ministrul. "Am decis, pe parcursul continuării negocierilor, pregătirea de noi sancţiuni, ale Uniunii Europene. Prietenii noştri germani au venit cu această propunere", a spus şeful diplomaţiei franceze.
Drept reacţie, presa iraniană ii acuză pe liderii francezi că au devenit "traducători ai voinţei SUA". "Noul locatar de la Elysée vrea să copieze Casa Albă", scrie presa de la Teheran, subliniind că Franţa adoptă in discursuri "un ton mai dur şi mai ilogic decăt cel al Washingtonului".
CU OCHII PE EI. In contextul acestui schimb de replici, un comandant militar iranian a avertizat ieri Washingtonul că trupele sale staţionate in Orientul Mijlociu sunt vizate de rachetele iraniene. "Statele Unite susţin că au identificat 2.000 de ţinte in Iran, dar ceea ce este sigur este că americanii, care sunt peste tot in jurul Iranului, sunt, de asemenea, ţintele noastre", a declarat generalul Mohammad Hassan Koussechi, comandantul detaşamentelor de elită ale Gardienilor Revoluţiei din vestul ţării, transmite agenţia Irna. "Nu avem nevoie de rachete atomice, deoarece Statele Unite sunt in vizorul nostru chiar cu arme cu rază scurtă de acţiune", a adăugat generalul.