Premierul grec Alexis Tsipras a sosit marţi la Skopje într-o vizită pe care a calificat-o drept istorică, relatează DPA şi AFP. Este prima oară când un şef de guvern de la Atena vizitează ţara vecină, după ce actuala Republică Macedonia de Nord - care a intrat în componenţa fostei Iugoslavii în 1945 - şi-a obţinut independenţa în 1991.
În urmă cu mai puţin de două luni, pe 12 februarie, fosta republică iugoslavă Macedonia şi-a schimbat oficial denumirea în Republica Macedonia de Nord, punând astfel capăt unei dispute de 28 de ani cu Grecia, care a insistat că denumirea Macedonia, ca atare, trebuie să se refere doar la provincia sa istorică. După ce acordul încheiat în iunie 2018 la Prespa de Tsipras şi de omologul său macedonean, Zoran Zaev, a trecut peste dezaprobarea politică şi populară din ambele ţări şi a intrat în vigoare, Grecia a renunţat la opoziţia faţă de primirea statului vecin în NATO şi faţă de candidatura acestuia la calitatea de membru al Uniunii Europene.
Într-un interviu acordat luni agenţiei de presă macedonene MIA, Tsipras a apreciat că "această vizită este istorică" şi a salutat "noul viitor" al celor două ţări "partenere şi aliate". El a recunoscut că acordul bilateral a avut un preţ politic ridicat şi că acum trebuie să dovedească, împreună cu Zaev, că popoarele lor "nu au decât de câştigat din calea deschisă".
Premierul grec a fost întâmpinat la aeroport de ministrul apărării, Radmila Sekerinska. DPA remarcă primirea deosebit de cordială, în cursul căreia reprezentanta guvernului macedonean şi-a făcut chiar şi un selfie cu Tsipras, după fotografiile oficiale.
Tsipras este însoţit în Republica Macedonia de Nord de o delegaţie de oameni de afaceri şi urmează să semneze mai multe tratate de cooperare, inclusiv în domeniul militar. Grecia îşi va asuma patrularea şi protecţia spaţiului aerian al ţării vecine.
Potrivit unei declaraţii făcute de Zaev agenţiei France Presse, unele companii greceşti au promis deja că vor investi în Republica Macedonia de Nord peste 500 de milioane de euro, în special în domeniul centralelor cu gaz şi al energiei solare.
AGERPRES