x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul israelian anunţă că va continua operaţiunile în Siria

Premierul israelian anunţă că va continua operaţiunile în Siria

12 Feb 2018   •   16:26
Premierul israelian anunţă că va continua operaţiunile în Siria

Premierul israelian, Benhamin Netanyahu, a anunţat că Israelul îşi va continua operaţiunile în Siria, după ce un avion F-16 a fost doborât în nordul ţării, scrie The Independent.

Avionul de război a fost lovit de focurile antiaeriene siriene, când se întorcea de la bombardarea unor ţinte iraniene, la primele ore ale zilei de sâmbătă – prima pierdere israeliană a unui avion de război de la conflictul din 1982. Membrii echipajului au supravieţuit cu răni minore.

Ca răspuns, Israelul a lansat un al doilea raid feroce, despre care se crede că este cel mai agresiv din acest an, în urma căruia a lovit 12 ţinte militare iraniene şi siriene.

“Ieri am dat lovituri puternice forţelor din Iran şi Siria. Am făcut foarte clar faptul că modul nostru de operare nu s-a schimbat nici mărcar un pic”, a spus Netanyahi în timpul întâlnirii săptămânale a cabinetului său, duminică.

“Vom continua să facem tot ce este necesar pentru a ne proteja suveranitatea şi securitatea”, a mai spus premierul.

Războiul din Siria ajunge la a şaptea aniversatea, iar violenţele din weekend au dovedit că în loc să se îndrepte spre final, situaţia devine mai complicată ca niciodată.

×
Subiecte în articol: Israel iran siria razboi f-12 bombardare