x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premieul turc criticat dur pentru comentariile sale legate de sionism

Premieul turc criticat dur pentru comentariile sale legate de sionism

01 Mar 2013   •   12:19
Premieul turc criticat dur pentru comentariile sale legate de sionism
Sursa foto: TOLGA BOZOGLU/EPA
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan şi-a atras vineri critici violente din partea secretarului general al ONU şi a Washingtonului pentru că a asimilat, într-un discurs susţinut miercuri la Viena, sionismul cu o 'crimă împotriva umanităţii', relatează AFP.
"Ca în cazul sionismului, antisemitismului şi fascismului, devine în prezent inevitabil să consideri islamofobia drept crimă împotriva umanităţii", a declarat Erdogan la cel de-al 5-lea Forum organizat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) pentru a promova dialogul între religii şi între popoare (UNAOC).

Un purtător de cuvânt al secretarului general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, care a fost prezent la reuniunea de miercuri la Viena, a respins vineri comentariile şefului guvernului turc, calificându-le 'ofensatoare şi false'.

"Secretarul general a ascultat discursul premierului într-o versiune tradusă. Dacă aceste comentarii privind sionismul au fost traduse corect, atunci nu doar că sunt false, dar ele contrazic şi principiile care au fondat Alianţa civilizaţiilor", a spus purtătorul de cuvânt.

"Secretarul general consideră regretabil că astfel de comentarii atât de ofensatoare şi care suscită diviziuni au fost rostite la o reuniune care a avut ca temă leadership-ul responsabil", a adăugat el.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a criticat la rândul său aceste afirmaţii. "Este o declaraţie sumbră şi neadevărată, de un fel pe care îl credeam dispărut în lume", a declarat Netanyahu, conform unui comunicat difuzat joi seară de serviciile sale.

Casa Albă a denunţat de asemenea afirmaţiile lui Recep Tayyip Erdogan, cu câteva ore înainte de vizita de vineri a secretarului de stat american John Kerry la Ankara, unde ar urma să aibă o întrevedere şi cu premierul turc.

"Respingem asimilarea premierului Erdogan sionismului unei crime împotriva umanităţii, care este ofensatoare şi falsă", a declarat un purtător de cuvânt al consilierului de securitate Tommy Vietor, care a adăugat că 'încurajăm popoarele de toate credinţele, culturile şi ideile să denunţe acţiunile bazate pe ură şi să depăşească toate diferenţele'.

Declaraţiile lui Erdogan survin în contextul în care relaţiile dintre Turcia şi Israel sunt într-o perioadă extrem de rece de la asaltul unui comando israelian în 2010 asupra unei nave umanitare cu destinaţia Fâşia Gaza, care s-a soldat cu moarte a nouă cetăţeni turci.

×
Subiecte în articol: recep tayyip erdogan sionism