x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Presa germană scrie că “Schumi nu va mai fi niciodată acelaşi”

Presa germană scrie că “Schumi nu va mai fi niciodată acelaşi”

de Marina Constantinoiu    |    Istvan Deak    |    16 Ian 2014   •   17:27
Presa germană scrie că “Schumi nu va mai fi niciodată acelaşi”
Sursa foto: VALDRIN XHEMAJ/EPA/Intact Images
Săptămâna decisivă pentru Schumacher
Este a treia săptămână de comă pentru campionul Michael Schumacher (45 de ani), ca urmare a unui teribil accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. De zece zile, nicio comunicare oficială nu a fost făcută despre starea sănătăţii sale, caracterizată drept critică, dar stabilă, scrie francetvsport.fr. Cotidianul german Bild susţine că Schumacher n-ar mai fi în pericol de moarte imediată. Dar riscurile rămân, iar important este acum să iasă din comă.

În “comă pe viaţă”?
Mai multe publicaţii germane îşi exprimă temerile în legătură cu situaţia medicală a lui Schumacher. Săptămânalul Focus vorbeşte chiar despre o “comă pe viaţă”, după ce a discutat cu mai mulţi experţi despre situaţia campionului, în timp ce Bild adaugă că starea lui Schumi este atât de gravă, încât nu este prevăzută pentru moment o scoatere din coma artificială.
Site-ul 20min.ch îl citează pe neurologul Erich Riederer, potrivit căruia această comă artificială în care este menţinut campionul este un semn foarte rău. “De obicei, se încearcă scoaterea pacienţilor din comă după două-trei săptămâni. Rănile suferite de Schumacher trebuie să fie foarte grave. Urmarea este incertă, acesta ar putea rămâne luni în şir în comă. Ar putea suferi paralizii sau tulburări de vorbire. Ar putea avea nevoie de asistenţă pentru cele mai nesemnificative gesturi cotidiene. Schumacher nu va mai fi niciodată acelaşi”, este de părere Erich Riederer.

Ar trebui un semn...
Următoarele zile ar putea fi decisive. Potrivit neurochirurgului Philippe Decq, de la spitalul Beaujon din Clichy, citat de F1.com, “termenul fatidic îl reprezintă cele trei săptămâni. Dacă după trei săptămâni de la producerea unui traumatism cranian grav nu există un semn de trezire, care se caracterizează în primul rând printr-o deschidere a ochilor, atunci lucrurile sunt foarte grave din punctul de vedere al prognosticului”.
Şi Moecke Peter Heinz, şeful clinicii din Hamburg, citat de Bild, vorbeşte despre aceeaşi urgenţă: “Trebuie stopată coma artificială rapid, pentru a permite funcţiilor vitale, cum ar fi respiraţia, să se recupereze cât mai repede”. Potrivit cotidianului german, medicii ar efectua actualmente examene medicale pentru a vedea care sunt zonele din creier afectate, ceea ce ar putea fi un semn că este posibilă o ieşire din comă în următoarele zile. Medicii însă au anunţat că nu vor mai comunica nimic oficial decât în caz de noi evoluţii. Dacă scoaterea lui Schumacher din comă se confirmă, ar putea fi un semn de ameliorare a stării sale de sănătate. Tăcerea medicilor a fost impusă  din respect faţă de familia campionului, care a cerut acest lucru în mod expres.

Riscuri în caz de leziune cerebrală traumatică
Un studiu dat publicităţii în SUA susţine că victimele leziunilor cerebrale traumatice prezintă un risc de trei ori mai mare de moarte prematură decât restul populaţiei, deseori prin suicid sau accident.
Aceste leziuni rezultă dintr-un şoc la cap care a provocat o fractură craniană, o hemoragie internă, pierderea cunoştinţei timp de peste o oră sau o combinaţie a acestor simptome, precizează autorii. Un astfel de caz ar fi Schumacher.
Pentru acest studiu, cercetătorii au examinat în Suedia dosare medicale ale unui număr de 218.300 de supravieţuitori ai unor leziuni cerebrale traumatice, precum şi al unui număr de 150.513 de surori şi fraţi de-ai acestora şi al unui grup martor de peste două milioane de persoane.
Compararea surorilor şi a fraţilor permite luarea în calcul a factorilor genetici în mortalitate, precizează aceşti cercetători, al căror studiu va apărea în Journal of the American Medical Association Psychiatry.
La un mare număr de victime ale unor leziuni cerebrale traumatice au fost diagnosticate tulburări psihiatrice. Multe dintre ele au fost toxicomane.
Recomandările medicale actuale nu prevăd evaluări psihiatrice sau o supraveghere a riscului de suicid la pacienţi.

Îngrijiri pe termen lung
Acest studiu recomandă, din contră, tratarea supravieţuitorilor leziunilor cerebrale traumatice ca pe pacienţi afectaţi de o maladie cronică, care au nevoie de îngrijiri pe termen lung.
Motivele pentru care victimele prezintă un risc net mai mare de deces prematur rămân neclare. Dar, potrivit cercetătorilor, acest lucru s-ar putea explica prin faptul că părţile din creier care joacă un rol în judecarea şi evaluarea riscului ar putea fi afectate de traumatism.
Chiar şi şocurile minore la creier, cum ar fi comoţiile, pot avea incidenţă asupra mortalităţii precoce, se mai arată în acest studiu. Acest tip de comoţie poate să se producă la practicarea de sporturi precum fotbalul american, rugby-ul sau baseball-ul.
Circa 1,7 milioane de persoane din SUA şi un milion din Europa sunt spitalizate în fiecare an după ce au suferit o leziune cerebrală traumatice, cel mai adesea după un accident de maşină, la sport sau după o căzătură.
De altfel, presa germană scrie că Schumacher n-ar fi avut acest accident dacă ar mai fi fost în activitate, căci pentru piloţii de Formula 1 este interzisă practicarea mai multor sporturi cu risc, cum ar fi schiul.

Şi-a scris testamentul în 2010
Vocea Rusiei susţine că Schumacher şi-a redactat testamentul în 2010. Valoarea din testament este estimată la 1 miliard de dolari, potrivit sursei citate. Acest testament n-ar fi fost modificat din 2010 până în prezent.
Averea campionului ar urma să fie împărţită în mod echitabil între soţia lui Schumacher, Corinna, fiica sa, Gina-Maria (16 ani) şi fiul său, Mick (14 ani).

×