x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Presa londoneză, râvnită de un fost spion KGB

Presa londoneză, râvnită de un fost spion KGB

de Sînziana Stancu    |    16 Ian 2009   •   00:00

Miliardarul rus, fost spion KGB, Alexander Lebedev, a pus ochii pe un cotidian de seară londonez pe care vrea să-l cumpere.



Lebedev râvneşte la un pachet majoritar, de 76%, din acţiunile publicaţiei londoneze Evening Standard, scrie The Guardian. Purtătorul de cuvânt al miliardarului rus nu a confirmat încă informaţiile apărute în presă şi nici dacă Lebedev a bătut palma cu publicaţia britanică. În schimb a mai spus că miliararul este interesat şi de alte publicaţii britanice, între care The Times şi The Independent. Artemov spune că Lebedev este interesat în primul rând "să susţină presa independentă, nu numai pe cea din Rusia sau din Marea Britanie, ci şi din alte ţări, unde mass-media au valoare socială, dar au şi dificultăţi din cauza crizei economice". Lebedev, în vârstă de 49 de ani, a făcut avere din afaceri bancare şi aviaţie şi deţine o parte din publicaţia rusă Novaya Gazeta, una dintre puţinele publicaţii care îşi permit să aibă o atitudine critică la adresa guvernului rus.

INFLUENŢĂ EDITORIALĂ "APROAPE ZERO"
Faptul că a fost spion KGB trezeşte oarecare suspiciuni în ceea ce priveşte posibilitatea de a achiziţiona o publicaţie într-o ţară care nu a fost încercată de regimul sovietic. Patronul cotidianului The Evening Standard şi publicaţia naţională soră a acestuia, Daily Mail, precum şi General Trust au refuzat să facă vreun comentariu în privinţa acestei posibile afaceri. Ştiind că va fi privit cu suspiciune de patronii presei britanice, el a declarat în The Guardian că nu se va amesteca în activitatea editorială a vreunei publicaţii pe care o va achiziţiona, precizând că influenţa sa editorială va fi "aproape zero". Mai mult decât atât, el a mărturisit şi motivul pentru care s-a oprit prima dată la Evening Standard. Este unul nostalgic şi anume acela că era ziarul pe care îl citea când se afla în misiuni de spionaj...
Lebedev figurează pe locul 38 de pe lista celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere de peste 3 miliarde de dolari, care a avut însă de suferit din cauza crizei financiare. Cu toate acestea, el spune că are şi va investi cu plăcere şi fără să se gândească să scoată profit în presa liberă. Mai în glumă, mai în serios, Lebedev a spus că "presa este o afacere care nu are nimic în comun cu a face bani". Pentru asta sunt alte modalităţi. Din contră, pentru el, presa e o ocazie bună de a cheltui bani!

×
Subiecte în articol: externe