x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Cehiei vrea să anuleze recunoaşterea Kosovo de către ţara sa

Preşedintele Cehiei vrea să anuleze recunoaşterea Kosovo de către ţara sa

11 Sep 2019   •   22:30
Preşedintele Cehiei vrea să anuleze recunoaşterea Kosovo de către ţara sa

Preşedintele ceh, Milos Zeman, a declarat că vrea să retragă recunoaşterea de către ţara sa a statului Kosovo, relatează miercuri agenţia de ştiri CTK, preluată de dpa.

Zeman a declarat, în cadrul unei vizite la Belgrad, că va discuta despre respectiva decizie cu reprezentanţi ai guvernului şi parlamentului ceh.

El a adăugat că un stat ai cărui lideri sunt criminali de război nu ar trebui să facă parte din comunitatea ţărilor democratice.

Liderul din Kosovo, Ramush Haradinaj, s-a retras în luna iulie, după ce a fost citat de un tribunal de la Haga care investighează presupusele crime comise de albanezii din Armata de eliberare din Kosovo în timpul războiului de independenţă faţă de Serbia.

Belgradul îl acuză de comiterea unor atrocităţi împotriva sârbilor în timpul războiului din 1998-1999 şi ulterior. Tribunalul nu a precizat încă de ce este acuzat.

În timpul războiului, Haradinaj a fost unul dintre principalii comandanţi ai Armatei de eliberare din Kosovo a etnicilor albanezi. El a fost deja exonerat de acuzaţii de către Tribunalul penal internaţional pentru fosta Iugoslavie.

Cu o majoritate albaneză de 90%, Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 2008. În prezent, 108 ţări recunosc noul stat.

Belgradul revendică însă în continuare suveranitatea asupra acestui teritoriu şi, cu sprijinul Moscovei, blochează obţinerea de către Kosovo a statutului de membru ONU.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Milos Zeman kosovo