x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Ecuadorului şi-a tras palme, fermecat de ochii unei românce!

Preşedintele Ecuadorului şi-a tras palme, fermecat de ochii unei românce!

29 Dec 2009   •   00:00
Preşedintele Ecuadorului şi-a tras palme, fermecat de ochii unei românce!

O româncă dintr-o închisoare de femei din Quito, Ecuador, a reuşit să îl facă pe preşedintele Rafael Correa să îşi piardă capul. Ochii săi frumoşi l-au tulburat pe politician, acesta uitându-şi discursul.



Aflat în vizită la Centrul de Reabilitare pentru femei, preşedintele Rafael Correa şi-a întrerupt discursul pentru a lăuda ochii Alexandrei Rupa. Televiziunea ecuadoriană a dedicat o emisiune celei pe care colegele de închisoare o numesc acum ‘prima doamnă a Ecuadorului’.

Alexandra Rupa este închisă de opt luni în centrul din Quito, pentru trafic de droguri. Femeia are un băieţel de doar şapte ani, care o aşteaptă în România. Din cauza condamnării, însă, Alexandra îşi petrece sărbătorile fără fiul său, scrie realitatea.net. Alexandra speră ca acum, dacă a fost remarcată de preşedinte, va fi graţiată de către acesta. Ce-i drept, preşedintele a recunoscut că a rămas ‘prostit’ după ce i-a vazut ochii Alexandrei şi nu s-a mai putut concentra.El a mai spus că, având un asemenea chip, Alexandrei sigur i se va mai acorda o şansă în viaţă.

×
Subiecte în articol: externe