x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Federaţiei americane de gimnastică și-a dat demisia în urma anchetelor abuzurilor sexuale

Preşedintele Federaţiei americane de gimnastică și-a dat demisia în urma anchetelor abuzurilor sexuale

17 Mar 2017   •   10:52
Preşedintele Federaţiei americane de gimnastică și-a dat demisia în urma anchetelor abuzurilor sexuale

Preşedintele Federaţiei americane de gimnastică, Steve Penny, şi-a prezentat joi demisia, ca urmare a scandalului legat de abuzurile comise de medici şi antrenori ai federaţiei, în care este acuzat că a alertat prea târziu autorităţile, informează AFP. Nu mai puţin de 368 de foste gimnaste, unele având mai puţin de 13 ani în momentul producerii faptelor, au afirmat că au fost abuzate sexual de medici şi antrenori în ultimii 20 de ani, în special în timpul stagiilor de pregătire. 

"Decizia mea de a părăsi postul de preşedinte este destinată doar susţinerii celor mai bune interese ale USA Gymnastics", a indicat Penny într-un comunicat, precizând că a fost surprins în momentul în care a aflat de abuzurile sexuale din sportul său. "Mi s-a frânt inima când am aflat că au existat agresiuni şi m-am simţit rău să aud că sportivi tineri au fost exploataţi în acest mod", a adăugat el. 

Steve Penny, vizat de numeroase acuzaţii pentru maniera în care a gestionat acest scandal, şi-a prezentat demisia în cursul unei reuniuni telefonice a consiliului de administraţie al USA Gymnastics. Demisia sa a fost acceptată, iar directorul consiliului, Paul Parilla, fost desemnat să asigure interimatul la conducerea federaţiei până la alegerea unui nou preşedinte. 

 

Avocatul gimnastelor americane abuzate sexual cere retragerea certificării sportive a federaţiei naţionale de gimnastică



Comitetul Olimpic din Statele Unite (USOC), care ceruse la rândul său demisia lui Steve Penny, a salutat această decizie. "Anunţul de astăzi, sperăm, va permite USA Gymnastics să-şi întoarcă atenţia către viitor, cu un mediu sigur pentru sportivii săi şi o continuare a succesului în competiţie", a precizat preşedintele USOC, Larry Probst, citează Agerpres.

Scandalul din gimnastica americană a debutat în luna decembrie 2016, după ce ziarul Indianapolis Star a dezvăluit, la capătul unei anchete care a durat nouă luni, că 368 de membri, copii şi adolescenţi, ai cluburilor afiliate la Federaţia de gimnastică au fost victimele agresiunilor sexuale în cursul ultimelor două decenii. Un fost medic al echipei americane de gimnastică, doctorul Lawrence Nassar, a fost inculpat luna trecută şi urmează să răspundă în faţa justiţiei la 22 de capete de acuzare pentru agresiune sexuală, inclusiv asupra unor fete cu vârsta sub 13 ani. 

 

Citește și:

Scandal URIAS in gimnastica. Un doctor al lotului olimpic a fost acuzat de abuz sexual

 

Un antrenor român va antrena echipa feminină de gimnastică artistică a Australiei

 

Antrenorii legendari, Bela şi Marta Karolyi, implicaţi în scandalul abuzurilor sexuale asupra Lotului Olimpic al SUA. Trei foste gimnaste au dat declaraţii

 

Scandal sexual uriaș în gimnastica americană în care sunt implicați și Bela și Martha Karoly

×