Preşedintele francez François Hollande a făcut apel la "acţiune" pentru a se pune capăt "masacrelor" din Gaza, în cadrul unei ceremonii de comemorare a 100 de ani de la Primul Război Mondial, organizată la Liege. Este pentru prima dată când şeful statului francez foloseşte cuvântul "masacre" cu privire la situaţia din Fâşia Gaza.
"Când văd ce se întâmplă cu creştinii din Irak, cu minorităţile din Siria, masacrele produse în fiecare zi, masacrele care au loc, de asemenea, în Gaza. Douăzeci şi şase de zile de conflict, trebuie să acţionăm", a afirmat şeful statului francez în faţa presei.
"Când se întâmplă ce se întâmplă în Ucraina, când ştim că există masacre în fiecare zi în Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu, trebuie să acţionăm", a insistat el.
În opinia lui François Hollande, Europa trebuie să acţioneze, să ia parte la o iniţiativă pe plan internaţional şi europenii "nu trebuie să lase impresia că alţii o vor face în locul lor".
"Nu există un jandarm al lumii, există lumea care este organizată în cadrul Naţiunilor Unite pentru respectarea legii şi există Europa care trebuie să fie un continent al păcii, nu doar pentru sine, ci pentru întreaga lume", a mai afirmat şeful statului francez.
Europa, a subliniat François Hollande, "trebuie să privească în faţă" situaţia de pe celălalt mal al Mediteranei pentru că "terorismul, violenţa, toate acestea se pot răspândi".
Franţa şi Palatul Elysee au criticat în termeni duri situaţia din Gaza şi bombardarea şcolilor administrate de ONU. Înainte de François Hollande, şeful diplomaţiei franceze Laurent Fabius a folosit termenul de 'masacru' în legătură cu uciderea civililor din Gaza, apreciind că dreptul 'total' la securitate al Israelului nu justifică uciderea de oameni nevinovaţi.