România aparţine Uniunii Europene şi provocările României reprezintă şi provocările noastre, a declarat în această dimineaţă preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pottering, după întrevederea avută cu ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, informează Agerpres.
"Suntem o unică familie politică, suntem împreună şi ne aşteptăm ca toţi să respecte valorile europene. Parlamentul European speră ca Republica Moldova să respecte valorile europene şi va urmări îndeaproape evoluţiile din această ţară', a spus Pottering.El a adăugat că a discutat miercuri telefonic cu preşedintele Traian Băsescu pe marginea ultimelor evoluţii de la Chişinău. O convorbire telefonică a avut preşedintele PE şi cu reprezentantul UE în Republica Moldova (Kalman Mizsei - n.red.), fără a preciza care a fost subiectul acesteia. De asemenea, preşedintele PE a menţionat că deciziile de trimitere a unei misiuni a PE în R.Moldova şi de includere pe agenda sesiunii plenare a forului legislativ european de săptămâna viitoare a situaţiei de la Chişinău revine Conferinţei preşedinţilor (liderii grupurilor politice din PE), ce va avea loc în cursul zilei de joi.
La rândul său, şeful diplomaţiei române a apreciat ca extrem de încurajatoare discuţia avută cu preşedintele PE, în care au fost abordate subiecte substanţiale legate de situaţia de la est de graniţa României, care este şi graniţa de est a UE.
'Parlamentul European a transmis că va face noi paşi în a-şi arăta solidaritatea cu România şi pentru a trata alte chestiuni care trebuie să fie discutate şi decise, precum trimiterea unei misiuni a PE de informare şi evaluare în R.Moldova. Va exista şi o decizie privind o declaraţie sau rezoluţie a Parlamentului European, ţinând cont de evoluţiile din R.Moldova şi de necesitatea ca Europa în ansamblul său să protejeze norme şi valori pe care noi le considerăm de maximă importanţă', a spus Diaconescu.
Situaţia din R.Moldova a fost discutată miercuri în Comisia pentru Afaceri Externe a PE (AFET), la care ministrul Cristian Diaconescu a fost invitat. El a apreciat că întâlnirea de miercuri s-a încheiat cu un rezultat mulţumitor pentru România şi a reafirmat că acuzaţiile făcute de autorităţile de la Chişinău reprezintă doar o tentativă de a arunca responsabilitatea pe România pentru recentele evenimente produse la Chişinău.
Preşedintele AFET, Jacek Saryusz-Wolski, a spus că această comisie va analiza şi propunerea privind trimiterea unei misiuni a legislativului european care să evalueze situaţia din Republica Moldova. El a accentuat că Parlamentul European poate doar trimite un mesaj politic către autorităţile de la Chişinău, în urma recentelor evenimente petrecute acolo.