Dmitri Medvedev a dat publicităţii noile propuneri ale Moscovei în vederea înlocuirii Tratatului privind reducerea armelor strategice ofensive şi este de aşteptat ca acest subiect să devină prioritar în timpul vizitei pe care Barack Obama o va desfăşura în iulie în capitala rusă. Moscova îşi condiţionează decizia de a reduce focoasele şi purtătoarele de rachetă nucleare de renunţarea Washingtonului la sistemul de apărare antirachetă.
Potrivit cotidianului rus Kommersant, citat de Agerpres, este puţin probabil ca Statele Unite să accepte această condiţionare.
Săptămâna aceasta la Geneva se desfăşoară cea de-a treia rundă a negocierilor ruso-americane pe marginea elaborării unui nou acord care să înlocuiască START, semnat încă în 1991 şi care expiră la 5 decembrie. Aflat sâmbătă la Amsterdam, preşedintele rus Medvedev a precizat poziţia Rusiei pe marginea START. Practic, această declaraţie constituie un prolog la negocierile cu Barack Obama, care vor începe la 7 iulie, la Moscova.
Medvedev a declarat că Rusia este dispusă să reducă numărul de purtătoare strategice 'de câteva ori în comparaţie cu START-1'. După cum subliniază Kommersant, o asemenea deschidere este de înţeles: potrivit Tratatului încă în vigoare, numărul de purtătoare de rachetă strategice nu trebuie să depăşească 1.600 de unităţi, iar în cazul unui acord privind o reducere de mai multe ori Rusia nici nu va trebui să reducă ceva în mod real. Potrivit lu Vladimir Dvorkin, general-maior în rezervă şi cercetător principal în cadrul Academiei de Ştiinţe a Rusiei, 'deja în ianuarie 2009 Rusia nu avea mai mult de 650 de purtătoare strategice'.
'Pentru partea rusă este important să fie reduse tocmai purtătoarele de rachetă, în timp ce americanii pun accent pe reducerea ogivelor nucleare', explică directorul Centrului pentru studierea problemelor privind dezarmarea, energetica şi ecologia, Anatoli Diakov. 'Dacă vom ajunge la un acord privind o reducere egală a focoaselor nucleare, însă vom pierde din vedere problema cu purtătoarele, mult mai numeroase în cazul SUA, americanii vor avea un avantaj substanţial'.
Preşedintele Rusiei a mai spus că numărul de focoase 'trebuie să fie mai mic de nivelul stabilit de Tratatul de la Moscova din 2002'. Tratatului de reducere a potenţialului strategic ofensiv /PSO/ prevede o reducere până la 1.700-2.200 a numărului de focoase nucleare pentru fiecare ţară. Referitor la intenţia de a reduce numărul de focoase până la un nivel mai mic de cel menţionat, preşedinţii Medvedev şi Obama conveniseră în timpul întrevederii din cadrul summitului G8 de la Londra /aprilie/. La acea dată, se vorbea despre o reducere până la 1.500 de focoase, iar reprezentanţii Ministerului de Externe al Rusiei considerau această cifră 'posibilă'.
De altfel, mai multe aspecte constituie un serios motiv de îngrijorare pentru Rusia, continuă Kommersant. Unul dintre acestea este şi perspectiva dotării rachetelor cu ogive nenucleare. 'Astfel de arme pot leza stabilitatea strategică', a declarat preşedintele Federaţiei Ruse. Temerile Moscovei sunt de înţeles în condiţiile în care SUA deţin un substanţial arsenal de arme strategice de înaltă precizie, în timp ce Rusia - nu. Surse de informaţie ale Kommersant afirmă că Moscova ar dori să includă în noul acord şi restricţii privind acest tip de arme.
În afară de aceasta, Medvedev a declarat că 'este important să fie menţinute prevederile START referitoare la amplasarea de arme strategice ofensive exclusiv pe teritoriul naţional'. Moscova nu doreşte ca SUA să amplaseze arme nucleare pe teritoriul unor terţe ţări.
Însă, principalul obstacol în calea unui nou acord privind reducerea armelor strategice ofensive rămâne problema sistemului american antirachetă. Medvedev a subliniat că 'reducerile propuse sunt posibile doar în cazul în care SUA vor îndepărta îngrijorările Rusiei' în această problemă. De fapt, Kremlinul condiţionează acceptul de a-şi reduce capacităţile nucleare de refuzul Washingtonului de a continua programul antirachetă sau de o modificare substanţială a acestui program.
Deocamdată, Departamentul de Stat al SUA nu comentează condiţiile formulate de Medvedev. Cu toate acestea, încă în luna mai responsabilul american pentru dezarmare nucleară şi negocierile cu Rusia, Ellen Tauscher, declara că viitorul sistemului antirachetă 'nu va constitui subiect de negociere'. Prin urmare, conchide Kommersant, această poziţie fermă a Moscovei ar putea zădărnici în mod serios înregistrarea unui acord pe marginea armelor strategice, cu atât mai mult cu cât respectiva poziţie a fost formulată în mod public de preşedintele Rusiei. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro