Din postura de viitoare deţinătoare a preşedinţiei prin rotaţie a Uniunii Europene, Suedia a avertizat statele membre că nu va pierde vremea încercând să le descâlcească problemele şi disputele bilaterale. Potrivit publicaţiei EU Observer, ministrul suedez de Externe, Carl Bildt, a subliniat că toate chestiunile bilaterale trebuie rezolvate între statele în cauză. "Nu trebuie să vă aşteptaţi ca să vi le soluţioneze ceilalţi, trebuie să o faceţi singuri", a spus Bildt, a cărui ţară preia preşedinţia UE la începutul lunii iulie.
Iar acest tip de probleme nu sunt puţine. Perspectiva aderării europene a Croaţiei este blocată de Slovenia din pricina unei dispute legate de frontiera comună. Grecia frânează demersurile autorităţilor de la Skopje pentru că nu acceptă ca acest stat că poarte numele "Macedonia". "Balcanii de vest te pot ţine foarte ocupat dacă nu ai altceva de făcut", a spus Carl Bildt. Cu referire la aceste aspecte bilaterale mai mult sau mai puţin conflictuale, Bildt nu a făcut referire şi la situaţia dintre România şi Republica Moldova şi la regimul anormal al vizelor instituite de Chişinău pentru cetăţenii români.
În ceea ce priveşte "războiul gazelor" dintre Ucraina şi Rusia, şeful diplomaţiei suedeze a spus că UE nu are buget pentru a rezolva problema şi că, din nou, rezolvarea situaţiei depinde de cele două ţări în cauză.
Carl Bildt s-a arătat însă optimist în ceea ce priveşte agenda extinderii, mai precis cu privire la posibila aderare a Islandei la blocul comunitar.
Citește pe Antena3.ro