Prețurile petrolului s-au redus marți după ce semnalele privind posibile negocieri între SUA și Iran au diminuat îngrijorările legate de criza din regiune, informează Reuters.
Petrolul Brent a scăzut la 97.50 dolari pe baril, marcând o contracție de 1.86 dolari sau 1,87%. Prețul petrolului american West Texas Intermediate (WTI) s-a diminuat cu 2.25 dolari sau 2,27%, până la 96.83 dolari.
Scăderea de marți vine după o sesiune de creștere cauzată de decizia forțelor armate americane de a institui o blocadă asupra porturilor iraniene și de a extinde controlul în Strâmtoarea Ormuz, până în Golful Oman și Marea Arabiei.
Iranul a reacționat amenințând că va viza porturi din statele riverane Golfului, după eșecul negocierilor desfășurate în weekend la Islamabad.
Cu toate aceste, potrivit surselor citate, dialogul nu a fost abandonat, iar premierul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a confirmat continuarea eforturilor de detensionare. De asemenea, președintele Donald Trump a declarat că autoritățile de la Teheran sunt dispuse să ajungă la un acord.
Organizații internaționale precum Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Agenția Internațională pentru Energie (AIE) au avertizat asupra riscurilor pentru piața globală și au îndemnat statele să evite restricțiile la export. În plus, directorul AIE, Fatih Birol, a declarat că instituția este pregătită să elibereze rezerve strategice de petrol dacă situația o va impune.
(sursa: Mediafax)


