Anul 2010 urma să fie oricum un an electoral în Polonia. Alegătorii erau chemaţi la urne în toamnă pentru a-şi alege preşedintele. O serie de evenimente dramatice au dat însă peste cap toate scenariile şi au făcut din 2010 un an imposibil de uitat pentru polonezi.
Accidentul aviatic de la Smolensk, soldat cu moartea preşedintelui şi a unei părţi importante a elitei politice a ţării, a dus la devansarea alegerilor din octombrie în iunie. Au urmat inundaţii catastrofale şi riscul declarării stării de urgenţă, lucru care ar fi dus, automat, la o nouă amânare a prezidenţialelor. Nu a fost însă cazul, aşa că primul tur de scrutin a rămas stabilit pentru această duminică, în condiţiile în care electoratul polonez este mai divizat ca oricând, potrivit AFP.
Favoriţii - conservatorul Jaroslaw Kakczynski, fratele geamăn al preşedintelui decedat, şi preşedintele Parlamentului, liberalul Bronislaw Komorovski - reprezintă, spun analiştii, două viziuni opuse asupra ţării lor: una deschisă şi proeuropeană şi cealaltă naţionalistă.
Campania a fost însă lipsită de dezbateri de fond. Tragedia de la Smolensk şi inundaţiile au făcut ca discursul politic să treacă într-un plan mistic, simbolic, a declarat Eryk Mistewicz, un expert în marketing politic. "Nu există nici o dezbatere şi nimeni nu o aşteaptă cu adevărat. Iar termenii «Polonia», «patriotism» sau «familie» sunt foarte prezenţi în discursurile principalilor doi candidaţi."
Un sondaj publicat miercuri îl credita pe candidatul liberal cu 48% din intenţiile de vot, faţă de 34% pentru liderul conservator. Dacă nici un candidat nu obţine duminică pragul de 50% din voturi, un al doilea tur va avea loc la 4 iulie, când Komorowski îl va învinge pe Kaczynski, cu 60% la 40% potrivit acestui sondaj.
Jaroslaw Kakczynski se află însă pe val. Nu i se dădeau mari şanse de câştig înainte de lansarea candidaturii, încă conservatorul a recuperat încet, dar sigur, procentele care îl plasau, iniţial, la mare distanţă de actualul preşedinte în exerciţiu. Îi este de ajutor şi sprijinul declarat al Bisericii Catolice. Experţi citaţi de AFP subliniază că distanţa dintre cei doi continuă să se reducă. Ei nu exclud mobilizarea alegătorilor lui Kaczynski în al doilea tur, cum s-a întâmplat la prezidenţialele din 2005, câştigate de Lech Kaczynski, împotriva liberalului Donald Tusk.