Primarul democrat al New York-ului, Bill de Blasio, şi-a anunţat joi candidatura la alegerile prezidenţiale din 2020 din SUA, într-o înregistrate video postată YouTube, relatează AFP.
În această înregistrare video de trei minute, primarul în vârstă de 58 de ani, lăudându-se cu politicile pe care le-a introdus din 2014 în cel mai mare oraş american în favoarea "familiilor care lucrează", se declară "pregătit să îl înfrunte" pe Donald Trump, un alt newyorkez.
Bill de Blasio se adaugă la o listă de peste 20 de candidaţi care şi-au anunţat înscrierea în cursa pentru învestitura democrată.
Până acum, sondajele îi sunt defavorabile, iar media newyorkeze, extrem de critice la adresa sa, au făcut totul pentru a-l descuraja să candideze, însă fără succes.
Ales în 2013 cu promisiunea de a reduce inegalităţile, după 12 ani de mandat al miliardarului Michael Bloomberg, el face parte dintre candidaţi apropiaţi de poziţiile foarte de stânga ale lui Bernie Sanders.
"Există mulţi bani în lume, există mulţi bani în această ţară, doar că sunt în mâinile care nu trebuie", spune el în înregistrarea video, o frază pe care a repetat-o des la New York.
AGERPRES