Ancheta în cazul avionului Airbus A330 al companiei Ari France, care s-a prăbuşit în Atlantic în dimineaţa zilei de 1 iunie, continuă să scoată la lumină noi informaţii.
Biroul de investigaţii şi analiză pentru siguranţa aviaţiei civile (BEA), organism care se ocupă de anchetarea tehnică a accidentului, urmează să prezinte primul raport privind tragicul accident şi potrivit unor surse citate de presă, vor fi păstrate teoriile care spun că de vină au fost sondele de viteză deteriorate sau îngheţate. Air France iniţiase un proces de înlocuire a acestor sondelor la avioanele Airbus 330 şi 340, după ce mai mulţi piloţi au raportat erori. Avionul prăbuşit în Atlantic se afla pe lista de aşteptare.
"Este aproape sigur că avionul nu va fi recuperat în întregime", a declarat directorul BEA, Paul-Louis Arslanian. "Autopsiile (celor 49 de trupuri recuperate până în prezent, n.r.) efectuate în Brazilia sunt sub responsabilitatea autorităţilor braziliene. Acestora li s-au alăturat, de asemenea, francezi. Avem un medic anchetator al BEA, care nu a primit autorizaţia să participe la autopsii", a declarat Erick Derivry, purtător de cuvânt Sindicatului piloţilor majoritar în cadrul Air France.
ERORI. Pe de altă parte, potrivit televiziunii britanice Sky News, care citează un pilot de Boeing, aeronava ar fi transmis mai multe mesaje de eroare după ce s-a dezintegrat în aer. "În mod normal, într-un accident, există unul sau două lucruri care merg prost, dar este improbabil să meargă prost 24 de lucruri în acelaşi timp. Este mai probabil să primeşti aceste erori după accident, după ce aparatul a început să se dezintegreze, pentru că nu este nimic care să oprească aceste mesaje, atât timp cât există curent electric la sisteme", a declarat pilotul Alastair Rosenchein. La rândul său, profesorul Frank Taylor de la Universitatea Cranfield (Marea Britanie) a declarat la Sky News că avionul s-a dezintegrat parţial sau complet în aer, un argument fiind faptul că trupurile recuperate din ocean au fost găsite fără haine.
Citește pe Antena3.ro