x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Reconcilierea prinţului Harry cu familia regală britanică este posibilă înaintea încoronării regelui Charles al III-lea

Reconcilierea prinţului Harry cu familia regală britanică este posibilă înaintea încoronării regelui Charles al III-lea

de Redacția Jurnalul    |    15 Ian 2023   •   22:20
Reconcilierea prinţului Harry cu familia regală britanică este posibilă înaintea încoronării regelui Charles al III-lea
Sursa foto: antena3

O întâlnire între prinţul Harry şi ceilalţi membri ai familiei regale britanice ar putea avea loc înaintea ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea din luna mai cu scopul de a atenua tensiunile din rândul casei domnitoare din Regatul Unit, a atransmis publicaţia The Sunday Times, citată de AFP.

"Va trebui ca toate părţile implicate să fie flexibile, dar acest lucru este posibil, este o situaţie ce poate fi reparată", a declarat o sursă din anturajul suveranului britanic şi al prinţului Harry, citată de acelaşi supliment duminical, care evocă posibilitatea unei reuniuni între prinţul Harry, tatăl lui - regele Charles al III-lea - şi fratele său mai mare - prinţul William - înaintea ceremoniei de încoronare, programată pe 6 mai.

Volumul de memorii al prinţului Harry, intitulat "Spare" ("Rezervă"), are parte de un debut fulminant în librării. Fiul cel mic al regelui britanic nu iartă pe nimeni în această carte, criticându-l mai ales pe fratele său mai mare, pe care l-a descris prin sintagma "cel mai bun duşman".

×
Subiecte în articol: print harry familia regala britanica