x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prințesa Charlotte, fetița prințului William și a ducesei de Cambridge, împlinește șase ani

Prințesa Charlotte, fetița prințului William și a ducesei de Cambridge, împlinește șase ani

02 Mai 2021   •   12:30
Prințesa Charlotte, fetița prințului William și a ducesei de Cambridge, împlinește șase ani

Familia regală britanică a publicat o fotografie a prințesei Charlotte, cu o zi înainte ca fiica prințului William și a soției sale, Catherine, să împlinească 6 ani.

În imagine, Charlotte este prezentată purtând o rochie albastră cu un model floral roz și nasturi roz. Stă cu brațele întinse și are părul desfăcut, peste umeri, zâmbind spre cameră, scrie Reuters.

Fotografia a fost făcută de Kate sâmbătă în Norfolk, estul Angliei, unde locuiește în prezent familia.

Charlotte s-a născut la Londra pe 2 mai 2015 și este al doilea copil al lui William și Kate. Charlotte are foi frați, prințul George, născut în iulie 2013, și prințul Louis, născut în aprilie 2018.

Prințul William și Kate Middleton au împlinit săptămâna aceasta 10 ani de la căsătorie, iar cu ocazia aniversării au dat publicității mai multe fotografii noi. Imaginile, postate miercuri seara pe contul de Twitter al Palatului Kensington, au fost realizate săptămâna aceasta la palatul londonez de fotograful Chris Floyd.

Prinţul William, al doilea în linia succesiunii la tronul Marii Britanii, a cunoscut-o pe Catherine Elizabeth Middleton în 2001. Cei doi s-au căsătorit în aprilie 2011.

×
Subiecte în articol: printesa charlotte