x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prinţul Charles a comparat acţiunile lui Putin cu cele ale lui Adolf Hitler

Prinţul Charles a comparat acţiunile lui Putin cu cele ale lui Adolf Hitler

21 Mai 2014   •   13:01
Prinţul Charles a comparat acţiunile lui Putin cu cele ale lui Adolf Hitler

Aflat într-o vizită în Canada, Prinţul Charles, a stârnit o puternică polemică după ce a comparat acţiunile preşedintelui rus Vladimir Putin în Ucraina cu cele ale lui Adolf Hitler.

Conform dailymail.co.uk, mai mulţi martori l-au auzit pe Charles făcând această comparaţie într-o conversaţie cu Marienne Ferguson, în vârstă de 78 de ani, care a fugit din Polonia pe când avea vârsta de 13 ani şi care şi-a pierdut mai mulţi membri ai familiei, morţi în lagăre de concentrare.

Prinţul și septuagenara s-au întâlnit într-o vizită la Muzeul canadian al Imigrației, în provincia Noua Scoţie, în estul Canadei, unde prinţul şi soţia sa Camilla au adus un omagiu veteranilor din al Doilea Război Mondial şi familiilor acestora.

După întâlnirea cu fiul reginei Angliei, Marienne Ferguson a declarat că "prinţul a spus că acum Putin este pe cale să facă aproape acelaşi lucru ca Hitler", referindu-se la acţiuni ruse în Ucraina.

"Trebuie să spun că sunt de acord cu el şi sunt sigură că mulţi oameni sunt. Am fost foarte surprinsă ca el să facă aceste comentarii, pentru că ştiu că de la membrii familiei regale nu te aştepţi să spună astfel de lucruri, dar a fost foarte sincer şi onest", a adăugat ea.

"Nu comentăm conversaţiile private. Dar ţinem să subliniem că prinţul de Wales nu caută să facă o declaraţie de politică publică cu ocazia unei conversaţii private", a reacţionat un purtător de cuvânt de la Clarence House, serviciile prinţului Charles, la Londra.

În Rusia, tabloidul Moskovski Komsomoleţ a scris că aceste comentarii ale prinţului "riscă să declanşeze un scandal internaţional şi să complice relaţiile deja tulburate dintre Marea Britanie şi Rusia".

Jurnaliştii mai notează că momentul a fost "prost ales" pentru astfel de declarații, în condiţiile în care prinţul Charles se va întâlni cu Putin luna viitoare, pe 6 iunie, cu ocazia marcării debarcării din Normandia.

×