Exploatarea umană a resurselor a împins Terra la "marginea prăpastiei", iar planeta a ajuns la un punct al crizei ce nu poate fi rezolvat decât prin acţiune globală, a avertizat Prinţul Charles. În cadrul conferinţei ONU pentru schimbare climatică de la Copenhaga, oficialul britanic a arătat liderilor mondiali că trebuie să ajungă la un acord "complet" pentru schimbarea climatică.
"Realitatea sumbră este că planeta noastră a ajuns la un punct de criză", crede prinţul. Dar acesta crede că "aşa cum omenirea a avut puterea să ducă lumea la margine, la fel există puterea să o aducem în echilibru".
Discuţiile de la Copenhaga sunt "un moment istoric " în cadrul acestui efort, dar doar dacă statele încetează să se acuze una pe alta pentru că nu acţionează.
"În situaţia noastră crescând precară - pe o planetă mică, unică şi preţioasă - aceasta nu este o problemă care să fie rezolvată în termeni de 'ei şi noi'. Deoarece atunci când vine vorba de aerul pe care îl respirăm şi apa pe care o bem, nu există graniţe naţionale".
Oficialul britanic adăuga că "o soluţie parţială la schimbarea climatică nu este o soluţie deloc". În cadrul unui articol publicat de Le Monde, Charles scria că "schimbarea climatică nu este o prioritate alternativă la dezvoltarea economică, este un 'multiplicator de risc', un factor ce va submina capacitatea noastră de a îmbunătăţi bunăstarea oamenilor, dacă nu acţionăm acum să reducem emisiile".
Antena3
Citește pe Antena3.ro