x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prinţul Harry, ţinta ameninţărilor al-Qaida

Prinţul Harry, ţinta ameninţărilor al-Qaida

09 Mai 2011   •   10:53
Prinţul Harry, ţinta ameninţărilor al-Qaida
Sursa foto: /EPA
164429-.jpgHarry, în vârstă de 26 de ani, al treilea în ordinea succesiunii la tron, este subiectul unei înregistrări video de trei minute publicată săptămâna trecută de organizaţia Musulmani împotriva Cruciadelor, relatează Daily Mail.

Înregistrarea, intitulată "Harry nazistul", îl arată pe tânăr în timp ce servea în Afganistan, în 2007 şi 2008, spunând: "Toate dorinţele mele s-au îndeplinit".

Publicată iniţial pe site-ul grupării jihadiste, înregistrarea mai arată fragmente din interviuri acordate de Harry în timp ce se afla în provincia Helmand, din Afganistan. De asemenea, îl arată pe prinţ folosind termenul "paki", considerat jiginitor.

Filmuleţul se încheie cu imaginea lui Harry îmbrăcat în nazist - surprinsă la o petrecere din 2005 şi care a provocat o polemică.

"Prinţul Harry este, inevitabil, în pericol. Pe măsură ce cresc riscurile, trebuie să fie sporită şi capacitatea de protecţie", a declarat o sursă din serviciile de securitate pentru News of The World.

Pe site-ul său, gruparea Musulmani împotriva cruciadelor afirmă că membrii săi "ridică drapelul pentru islam" şi explică de ce prinţii William şi Harry sunt ţinte. În secţiunea de "Întrebări frecvente" scrie: "Pare corect şi adecvat să fie condamnate persoane care simpatizează cu o asemenea gloată brutală (referire la armata britanică ce luptă în Afganistan, Irak şi Libia - n.red.) sau care îi promovează literatura sau îi preamăreşte cauza. William şi Harry nu sunt scutiţi de responsabilitate, iar decizia lor conştientă de a se înrola într-o armată care se implică în respectivele crime nu poate fi acceptată uşor".

×