x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Probleme în livrarea vaccinului AstraZeneca. Producătorul nu poate asigura dozele promise

Probleme în livrarea vaccinului AstraZeneca. Producătorul nu poate asigura dozele promise

12 Mar 2021   •   10:10
Probleme în livrarea vaccinului AstraZeneca. Producătorul nu poate asigura dozele promise
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Compania AstraZeneca a redus estimările privind vaccinurile anti COVID-19 pe care urmează să le livreze în UE. Astfel, în primul trimestru al anului vor fi distribuite circa 30,1 milioane de doze, ceea ce reprezintă doar o treime din obligațiile asumate și cu 25% mai puține față de promisiunile de luna trecută, se arată într-un document transmis des Reuters. În luna aprilie, vor fi livrate alte 20 de milioane de doze.

Producătorul suedezo-britanic a intrat în dispute cu Comisia Europeană întrucât are capaciități insuficiente de producție și nu își poate fabrica dozele promise. Ca urmare a presiunii exercitate de executivul comunitar, președiintele societății, Pascal Soriot, a declarat că încearcă să distribuie 40 de miloane de doze până la sârșitul acestei lunii. În total, AstraZeneca livrează circa 34 de milioane de doze către UE în intervalul ianuarie-martie, mult sub totalul de 90 de milioane de doze prevăzut în contract.

Pe de altă parte, aurotitățile americane au iinformat UE că nu va primi vaccinurile produse pe teritoriul SUA de AstraZeneca.
"Văd că se depun eforturi, dar nu sunt suficiente. Nu este de ajuns pentru ca AstraZeneca să îşi îndeplinească obligaţiile pentru primul trimestru. A venit timpul ca boardul AstraZeneca să îşi asume responsabilitatea şi să facă ceea ce trebuie pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale", a transmis comisarul european Thierry Breton, pe Twitter.

În contractul dintre companie și UE se prevede livrarea a 180 de milioane de doze de vaccin în intervalul aprilie-iunie 2021.

Totodată, în urma temerilor privind efectele nocive ale vaccinului care provoacă cheaguri de sânge persoanelor imunizate, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat continuarea administrării acestuia. Danemarca, Islana și Norvegia a suspendat administrarea acestuia, iar Italia și Austria a retras temporar un lot din acest ser.


 

×
Subiecte în articol: vaccin COVID AstraZeneca