x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Procurorii americani investighează Huawei pentru furt de secrete comerciale

Procurorii americani investighează Huawei pentru furt de secrete comerciale

17 Ian 2019   •   08:53
Procurorii americani investighează Huawei pentru furt de secrete comerciale

Gigantul chinez de telecomunicaţii Huawei a refuzat să comenteze joi informaţiile potrivit cărora procurori americani investighează compania pentru furt de secrete comerciale de la parteneri de afaceri din Statele Unite, notează agenţia DPA, citând presa de peste Ocean. 

Wall Street Journal a anunţat mai înainte, citând surse familiare cu problema, că Huawei ar fi putut fura tehnologia având legătură cu un dispozitiv robotizat pe care T-Mobile SUA l-a folosit pentru a testa smartphone-uri. 

Ancheta se află într-un stadiu avansat şi ar putea conduce în curând la o inculpare. 

Glenn Schloss, vicepreşedinte de comunicaţii corporative la Huawei, a refuzat să comenteze cu privire la noile acuzaţii, dar a declarat pentru DPA că Huawei şi T-Mobile şi-au soluţionat deja disputa asupra robotului în 2017. 

Un juriu federal din Seattle a decis în mai 2017 ca T-Mobile să primească 4,8 milioane de dolari pentru presupus furt de secrete comerciale legate de dispozitiv, potrivit Seattle Times. 

Cazul legal a fost inclus ca parte a investigaţiei, scrie Journal. 

Departamentul de Justiţie al SUA nu a răspuns imediat la cererea DPA de a comenta. 

La începutul lunii decembrie, o dispută diplomatică între Canada şi China a izbucnit când autorităţile de la Ottawa au arestat-o pe directoarea financiară a Huawei, Meng Wanzhou, la cererea autorităţilor americane. Washingtonul o suspectează de încălcare a sancţiunilor comerciale impuse de Statele Unite împotriva Iranului. 

Oficiali americani au avertizat în ultimele luni companiile naţionale ce lucrează cu Huawei, invocând temeri că producătorul chinez de echipamente ar putea accesa informaţii private dacă va obţine permisiunea de a instala servicii de telecomunicaţii. Huawei a respins acuzaţiile şi a cerut Statelor Unite să ofere dovezi pentru a-şi susţine afirmaţiile. 

La începutul lunii ianuarie, un manager de vânzări pentru Huawei din Polonia a fost arestat sub acuzaţia de spionaj în folosul serviciilor secrete chineze. Huawei l-a concediat pe angajat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Huawei secrete comerciale investigaţie sua