x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Producătorul unui serial american de succes, acuzat de 18 agresiuni sexuale

Producătorul unui serial american de succes, acuzat de 18 agresiuni sexuale

06 Oct 2022   •   23:53
Producătorul unui serial american de succes, acuzat de 18 agresiuni sexuale

Eric Weinberg, care a fost producător executiv și scenarist al serialului de comedie Scrubs, a fost acuzat de 18 capete de acuzare pentru agresiune sexuală.

Procurorul districtului Los Angeles County a declarat că Weinberg „s-a bazat pe acreditările sale de la Hollywood pentru a ademeni tinere femei pentru ședințe foto, unde le-ar fi agresat sexual", potrivit BBC.

Presupusele incidente au avut loc între 2014 și 2019 și au implicat cinci femei. Avocatul său a calificat acuzațiile drept o „campanie de defăimare flagrantă" legată de un caz de custorie în care producătorul este implicat.

Bărbatul de 62 de ani a fost reținut în luna iulie, dar ulterior a fost eliberat după ce a plătit o cauțiune de 5 milioane de dolari. Departamentul de Poliție din Los Angeles investighează în continuare cazul și a îndemnat alte victime sau orice persoană care deține informații să contacteze detectivii.

Se așteaptă ca Weinberg să se prezinte în fața instanței din Los Angeles la 25 octombrie.

Cu acțiunea plasată într-un spital, serialul de succes Scrubs a fost difuzat la televiziune între 2001 și 2010 și a câștigat două premii Emmy. Weinberg a mai lucrat la serialele americane Californication și Anger Management.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Eric Weinberg Scrubs agresiune sexuala