“Măsuri arbitrare, precum interzicerea importului de carne din Uniunea Europeană, nu vor ajuta la rezolvarea problemei”, a declarat Owen Paterson, ministrul Mediului. “În primul rând, suntem constrânşi să respectăm regulile pieţei europene”, a explicat el la Sky News. “Şi apoi, la momentul acesta, nu avem dovada că produsele incriminate reprezintă o ameninţare pentru sănătatea umană”, a adăugat el.
“Este o chestiune de etichetare falsă, dar acest lucru nu poate constitui o bază solidă pentru a interzice importurile”, a mai spus el. “Nu există motiv pentru a se lua o astfel de măsură dictată de panică şi cu încălcarea regulilor de pe piaţa europeană”, a mai spus el. “Dar dacă vor exista dovezi că produsele în chestiune reprezintă o ameninţare pentru sănătatea umană, nu voi ezita să iau măsuri”, a precizat ministrul, fără a oferi detalii.
_______________________________
UPDATE: Compania Findus Nordic va depune plângere la adresa firmei Comigel şi a furnizorilor acesteia
Grupul de produse semipreparate congelate Findus Nordic va depune plângere la adresa companiei franceze Comigel şi a furnizorilor acesteia pentru fraudă şi nerespectare a dispoziţiilor contractuale în cadrul scandalului privind carnea de cal din produsele despre care se credea că sunt din carne de vită, anunţă AFP.
“Juriştii noştri pregătesc plângerile pe care urmează să le depunem”, a declarat pentru AFP preşedintele director general al Findus Nordic, Jari Latvanen, subliniind că Comigel nu şi-a respectat contractul. “Un astfel de comportament din partea unui furnizor este inacceptabil”, a spus el, precizând că în contract scria că acea carne din lasagna comercializată era carne de vită originară din Germania, Austria sau Franţa.
Uzina Comigel, care distribuie preparate congelate pentru Findus şi alte mărci din 16 ţări ale Europei, se aprovizionează cu carne de la o altă firmă franceză, Spanghero, care, la rândul ei, cumpără carne din România.
Findus a cerut tuturor furnizorilor săi certificate privind alimentele utilizate în produsele pe care le comercializează şi Comigel a fost singura care a precizat că au existat nereguli la unul dintre furnizorii săi, a mai spus Latvanen. “Findus îşi asumă responsabilitatea, dar şi alţi actori trebuie să acţioneze conform aceloraşi principii”, a amintit acesta.
Potrivit lui, sistemul a funcţionat bine, pentru că a permis dezvăluirea fraudei. “Nicio lege nu poate împiedica pe cineva să fraudeze intenţionat, să utilizeze carne de cal şi să falsifice documente”, a mai spus acesta.
_______________________________
În Franţa, şase reţele de supermarketuri retrag produsele susceptibile a conţine carne de cal de pe rafturile magazinelor
Preşedintele comisiei parlamentare britanice însărcinate cu problemele alimentare, Anne McIntosh, a solicitat duminică un moratoriu pe importurile de carne provenind din Uniunea Europeană, timp în care să poată fi clarificată originea cărnii de cal descoperite în produse etichetate ca având carne de vită, relatează AFP, care citează o declaraţie a acesteia pentru BBC.
Deputata, care este membră a Partidului Conservator al premierului David Cameron, a făcut deja această solicitare săptămâna trecută, la începutul scandalului, când carnea de cal a fost descoperită în cutiile cu carne pentru fripturi vândute în Marea Britanie, unde consumul de carne de cal este tabu, precum şi în Irlanda. “Trebuie să restabilim foarte rapid încrederea consumatorilor, şi, repet, nu există nicio problemă cu carnea de vită britanică. Există un sistem de urmărire care funcţionează”, a adăugat Anne McIntosh.
Măsuri preventive
Şase mărci de supermarketuri franceze au retras din magazinele lor din Franţa produsele furnizate de firmele Findus şi Comigel, susceptibile că ar conţine carne de cal, a anunţat duminică federaţia de comerţ şi distribuţie (FCD).
Lanţurile comerciale respective sunt Auchan, Casino, Carrefour (sub mărcile Carrefour şi Grand Jury), Cora, Monoprix şi Picard, potrivit unui comunicat citat de AFP. Produsele au fost retrase “din cauza unei neconformităţi de etichetare referitoare la natura cărnii”, potrivit federaţiei profesioniştilor din domeniu, care regrupează o mare parte dintre distribuitorii francezi.
Înşelătorie românească?
Importante cantităţi de carne de cal – până la 100% - au fost descoperite în Marea Britanie în carnea pentru fripturi, apoi produse semipreparate precum lasagna şi spaghetti bolognese care ar fi trebuit să conţină 100% carne de vită. Fripturile erau furnizate de firme britanice şi irlandeze, lasagna şi spaghetti de grupul francez Comigel.
Dar aceştia din urmă susţin că s-au aprovizionat de la compania franceză Spanghero, care afirmă, la rândul ei, că a cumpărat carnea din România. Dar specialiştii în domeniu din România au respins duminică acuzaţiile, afirmând că originea problemei nu este în România.
“Reacţie instinctivă”
Pentru opoziţia britanică laburistă, moratoriul privind carnea originară din UE ar fi “o reacţie instinctivă” care nu ar da un răspuns problemei în sine. “Trebuie să fim foarte prudenţi înainte de a impune măsuri protecţioniste”, a delarat Mary Creagh, însărcinată cu chestiunile alimentare la Partidul Laburist.
“Abatoarele britanice exportă în Europa carne de cal contaminată cu fenilbutazonă”, un medicament utilizat pentru tratarea durerii la cai, a afirmat aceasta pentru postul de televiziune Sky News. “Nu ştim dacă abatoarele respective furnizează carne în Marea Britanie. Deci un moratoriu riscă să nu fie răspunsul potrivit”, a spus Mary Creagh.
La rândul său, ministrul britanic al Sănătăţii, Jeremy Hunt, a reafirmat duminică faptul că produsele incriminate nu prezintă, cel puţin din ce s-a văzut până acum, riscuri pentru sănătate.
AFP: “În România, calul e partener de muncă, nu de friptură”
“În România, aflată în centrul scandalului privind carnea de cal din Marea Britanie, există circa 630.000 de cai utilizaţi în special pentru exploatarea la muncile câmpului şi nu numai, iar carnea de cal este în general prea puţin consumată”, comentează agenţia France Presse într-un reportaj realizat în ţara noastră.
“Potrivit mai multor crescători, România nu produce mari cantităţi de carne de cal, dar nici Ministerul Agriculturii, nici Oficiul Naţional pentru Statistică nu furnizează cifre în acest sens”, mai scrie AFP.
Dar cu caii ce-aţi avut?
Mai multe abatoare autorizate să sacrifice şi să tranşeze cai au afirmat că nu abatorizează decât rar aceste animale, din cauza lipsei clientelei interesate. “Doar caii bătrâni şi cei grav accidentaţi sunt abatorizaţi”, a declarat pentru AFP preşedintele Asociaţiei Crescătorilor Particulari de Cal Lipiţan din România, Tiberiu Hermenean. Potrivit acestuia, caii sunt consideraţi în România drept “parteneri de muncă”, pentru că ajută numeroase familii.
Într-o ţară încă foarte rurală, tractoarele sunt încă inaccesibile micilor fermieri, comentează AFP. Majoritatea cailor din România sunt, deci, crescuţi de persoane particulare, care le folosesc ca ajutor la muncă, adaugă sursa citată. “Românii iubesc caii la fel de mult precum o fac britanicii”, a explicat pentru AFP Tiberiu Hermenean.
Citește pe Antena3.ro