Din cauza lipsei locurilor de muncă, din ce în ce mai multe imigrante ajung să se prostitueze în Spania pentru a avea ce mânca. Însă nici prostituaţia nu mai merge ca altădată în Regatul iberic, deoarece criza economică îi face pe potenţialii clienţi mai atenţi la cheltuieli.
Prostituatele din Spania, majoritatea imigrante, se pregătesc să înfrunte, pe lângă criza economică ce le-a alungat clienţii, şi o iarnă grea - scrie La Voz. Jurnaliştii spanioli au ieşit pe străzile din Cadiz şi au tras concluzia că problemele economice i-au alungat pe amatorii de plăceri fizice, iar zeci de fete sunt nevoite să bată ore întregi trotuarele până să prindă un doritor care se îndură să scoată bani din buzunar.
CELE MAI MULTE SUNT IMIGRANTE
Şi jurnaliştii de la Levante EMV au coborât pe străzile din Castellon de la Plana, împreună cu o asociaţie care luptă împotriva SIDA, pentru a vedea cum mai merg afacerile în lumea prostituţiei, şi au concluzionat că 95% din fetele care practică meseria sunt imigrante românce sau centrafricane, dar şi că numărul celor care aleg să-şi vândă corpul este în creştere.
Sonia, o româncă de 25 de ani, le-a explicat jurnaliştilor spanioli că stă de trei ani în Castellon şi că la un moment dat a reuşit să se rupă de lumea prostituţiei, pentru că şi-a găsit un serviciu ca menajeră. Însă criza economică a făcut-o să-şi piardă locul de muncă şi să se întoarcă iar pe străzi, "ca să aibă ce mânca". "Cu un costum minuscul care imită pielea de animal, părul închis la culoare, prins în coadă, şi un zâmbet drăguţ, povesteşte cât de rău merg lucrurile şi în domeniul prostituţiei (...) «Nu vine nimeni. Nu sunt clienţi». E româncă, spune că are 25 de ani şi că stă de şase luni în El Puerto", scriu jurnaliştii spanioli despre altă fată de pe stradă. De pe o bucată de ciment care îi ţine loc de bancă, o româncă de 21 de ani a explicat şi ea cât de rău a afectat criza economică şi meseria de pe trotuar. "Nu vine nimeni. E criză. Putem doar să sperăm", le-a spus ea jurnaliştilor iberici. Ce va face atunci când va fi prea frig iarna şi nu va putea să mai umble pe străzi pentru a oferi plăceri? "Când va fi frig? Nu ştiu. Probabil mă voi întoarce în România!", a mai spus tânăra.
Citește pe Antena3.ro